Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Finanțele continuă lupta cu băncile pentru a plăti dobânzi mai mici

Ministerul FinanȚelor joacă în continuare dur cu băncile și forțează menținerea randamentelor la titlurile de stat pe palierul de 7% pe an, chiar dacă asta înseamnă că atrage numai o mică parte din sumele propuse la fiecare licitație.

Liviu Chiru · 6 iulie 2010 · 2 min de citit

Ministerul FinanȚelor joacă în continuare dur cu băncile și forțează menținerea randamentelor la titlurile de stat pe palierul de 7% pe an, chiar dacă asta înseamnă că atrage numai o mică parte din sumele propuse la fiecare licitație.

La începutul acestei săptămâni, Trezoreria a plasat certificate pe șase luni la un randament maxim de 6,99% pe an, în timp ce media a fost de 6,75% pe an. Aceasta a fost prima emisiune de titluri cu o maturitate atât de scurtă de anul acesta. Suma atrasă a fost însă de numai 265 mil. lei (62 mil. euro), mai puțin de jumătate față de volumul planificat de 750 mil. lei.

“În pofida așteptărilor, Ministerul Finanțelor și-a păstrat strategia de a plăti randamente sub cele din piața secundară, strategie ce duce la emiterea unor volume reduse. Deși jucătorii din piață puteau să cumpere certificate de trezorerie cu scadență de șase luni la randamente de 7,5% pe an de pe piața secundară (aferent unui preț de achiziție mai mic, n. red.), Ministerul Finanțelor a plătit randamente de până la 7% pe an”, spune Vlad Muscalu, analist la ING Bank. Pe piața monetară interbancară dobânzile sunt la niveluri de 4%-7%, în funcție de scadență.

Trezoreria a utilizat această practică și în iunie, când s-a opus majorării randamentelor plătite, deși percepția de risc a investitorilor în privința economiei românești s-a deteriorat. Luna trecută Trezoreria a reușit să împrumute mai puțin de un miliard de lei de la bănci, față de un volum planificat de

4,6 mld. lei. Pentru iulie, Finanțele au anunțat un plan de emisiuni cu un volum de 4,6 miliarde de lei, în condițiile în care are de rambursat circa trei miliarde de lei în contul titlurilor emise anterior și care ajung la scadență.

“Comparând această sumă (de la licitația de luni, n. red.) cu planurile de finanțare ale Ministerului Finanțelor, aceasta este atât de modestă, încât ar fi nevoie de încă 46 de licitații în acest trimestru pentru a acoperi planul de finanțare de 13.-15 miliarde de lei”, mai spune Muscalu. Trezoreria organizează în mod tradițional în jur de cinci licitații lunar pentru vânzarea de titluri.

Citește și