Finantele: orice, numai cresteri de dobanda nu
Lansarea obligatiunilor cu dobanda flotanta reprezinta singura posibilitate a Finantelor de a-si tine promisiunea privind lansarea in ultima parte a anului a primelor instrumente cu scadenta de cinci ani, fiind evident ca titluri cu dobanda fixa cu o asemenea maturitate nu ar fi avut nici o sansa
Lansarea obligatiunilor cu dobanda flotanta reprezinta singura posibilitate a Finantelor de a-si tine promisiunea privind lansarea in ultima parte a anului a primelor instrumente cu scadenta de cinci ani, fiind evident ca titluri cu dobanda fixa cu o asemenea maturitate nu ar fi avut nici o sansa.
“Este un produs interesant, care ar putea crea un alt inceput in conditiile in care piata este in prezent blocata, fara nici o curba de randament. Succesul depinde de cat de clar va fi stabilita referinta, astfel incat sa fie un pret corect. Indicatorul de dobanda trebuie sa aiba o metoda clara de determinare, iar in cazul in care exista o diferenta prea mare intre inflatia prgnozata si cea efectiva, sa existe o compensatie”, spune dealerul unei banci.
Exista insa si puncte de vedere pesimiste.
“Intentia de a mari scadenta la instrumentele de pe piata este laudabila. Se stie insa ca sunt intrebari legate de modul de calcul al inflatiei. Practic, nu este o dobanda de piata, in momentul in care depinzi de ceva care poate fi manipulat. Este de inteles ideea Finantelor de a-si minimiza costurile, insa probabil ca bancile vor fi reticente”, comenteaza un dealer.
Instrumentul este inspirat din modele existente de mai multi ani pe piete occidentale, unde se liciteaza nu numai spreadul peste cupon ci chiar un anumit nivel al inflatiei.
“Nu suntem in deficit de credibilitate”?
Conjunctura a dat peste cap strategia Finantelor de crestere a maturitatilor la titlurile de stat si construire a unor curbe de randament stabile.
La inceputul anului, Trezoreria incerca sa sustina prin dobanzile oferite prognozele de inflatie pe urmatorii trei ani. Incepand din luna martie, dobanzile oferite la titlurile de stat s-au rupt de cele acordate de BNR la depozitele de sterilizare, ecartul ajungand in prezent chiar la patru puncte procentuale. Asa se face ca titlurile la un an n-au mai avut nici o sansa la o dobanda de circa 15%. In cazul scadentelor de doi si trei ani, bancile au considerat mult mai atractiv sa dea credite, la dobanzi de peste 20%. Si asa s-au spulberat curbele randamentelor la titlurile de stat.
Cu toate acestea, Ministerul Finantelor incearca orice altceva numai sa nu accepte cresteri de dobanda.
Enache Jiru admite ca piata a ramas fara referinta de preturi, insa spune ca nu este vorba de un blocaj la nivelul creditarii din aceasta cauza. De fapt, sumele mici atrase ar fi imprumutate tocmai pentru a pastra o minima indicatie de dobanda in piata.
“Nu exista un deficit de incredere in instrumentele noastre. Bancile se uita mai mult la bilant, iar randamentele la termene scurte sunt foarte atractive”, sustine seful Trezoreriei, care vede si partea buna a actualei conjuncturi.
Jiru se consoleaza cu diversificarea bazei de investitori: cele circa 50 de miliarde de lei reprezentand valoarea medie a titlurilor adjudecate la o emisiune, atunci cand nu sunt respinse in bloc ofertele, vin de la investitori nebancari, “marunti asa cum sunt” – fonduri de investitii, societati de asigurari. Ministerul Finantelor mizeaza pe dezvoltarea acestui segment, inca foarte ingust de piata.
“Tendinta de creare a unei piete bazate pe clienti si nu pe banci se construieste incet. E bine ca bancile sa se duca spre creditare, asa cum le este rolul, sub supravegherea BNR, lasandu-i pe clienti sa faca piata”, spune Enache Jiru. Cu precadere de la inceputul acestui an, excesul de lichiditate inregistrat de banci s-a dus intr-o masura din ce in ce mai mare in credite.
Jiru afirma ca actuala conjunctura ar fi chiar “delicata” in conditiile in care nu ar fi crescut creditarea. In situatia respectiva piata titlurilor de stat ar fi ramas preponderent “bancara”, mentinand Finantele intr-o pozitie de “captivitate”.
Statisticile monetare pe sapte luni arata clar pozitia tot mai slaba a Finantelor pe piata, chiar si la nivelul clientilor nebancari. Astfel, valoarea titlurilor de stat detinute de sectorul nebancar era, la sfarsitul lunii iulie, in scadere cu 6,4% fata de finele lunii iunie, ajungand la 40.651 miliarde lei. Din aceasta, titlurile in valuta reprezentau 33,6 milioane dolari, in scadere cu 68,4% fata de luna precedenta.
In aceste conditii, ramane alternativa imprumutului in valuta, mai ieftin. Ministerul Finantelor a ales euro pentru emisiunea de obligatiuni pe un an programata miercurea viitoare, in ideea ca moneda europeana va fi mai slaba, cu o evolutie similara celei inregistrate anul trecut de dolar. razvan.voican@zf.ro
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Transilvania Investments și-a schimbat portofoliul în trimestrul al treilea: a cumpărat acțiuni Digi, Banca Transilvania și ETF-uri, a vândut BRD și OMV Petrom și a răscumpărat 159 mil. de acțiuni propriiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Aeroporturi București pregătește cumpărarea pachetului de 20% deținut de Fondul Proprietatea, evaluat la 300 mil. euro. Selecția consultanților s-a încheiat în octombrie, dar FP spune că nu există încă detalii despre momentul și structura tranzacțieiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026