Finanțele se împrumută mai scump: dobânda pe șase ani urcă la 5,14%
Ministerul Finanțelor a împrumutat ieri 500 milioane de lei (112 mil. euro) prin vânzarea de obligațiuni cu scadența în aprilie 2020, la un randament de 5,14% pe an, ușor peste costul la care s-a împrumutat pe aceeași scadență în a doua jumătate a lunii noiembrie.
Ministerul Finanțelor a împrumutat ieri 500 milioane de lei (112 mil. euro) prin vânzarea de obligațiuni cu scadența în aprilie 2020, la un randament de 5,14% pe an, ușor peste costul la care s-a împrumutat pe aceeași scadență în a doua jumătate a lunii noiembrie.
Luna trecută, Finanțele au vândut titluri de stat cu scadența la șase ani la un randament de 5,04% pe an, un minim istoric pentru această serie de obligațiuni, emisă inițial în luna martie a acestui an și redeschisă de cinci ori.
Analiștii se așteptau ca trendul de scădere al randamentelor să se oprească la licitația de astăzi, având în vedere cotațiile mai ridicate de pe piața secundară a titlurilor de stat.
„Instrumentele datoriei publice pe termen lung vor rămâne probabil vulnerabile la climatul extern, așa cum ilustrează și procesul recent de accentuare a pantei randamentelor“, comentează Mihai Țânțaru, analist al ING Bank. Analiștii ING se așteptau înainte de organizarea licitației de ieri la un randament maxim ușor sub 5,2% pe an, în timp ce analiștii Piraeus estimau o dobândă în jurul a 5,15% pe an.
Obligațiunile cu scadența în aprilie 2020 au fost emise inițial la un randament de 5,61% pe an, iar costul a scăzut treptat la următoarele licitații. Trezoreria a împrumutat în total 2,5 mld. lei prin această emisiune de titluri, o singură licitație din cele șase organizate anul acesta fiind respinsă.
Licitația din luna iunie a fost respinsă din cauza randamentelor prea mari solicitate de investitori, pe fondul unui val de creștere a aversiunii la risc față de piețele emergente. Statul intenționa să împrumute atunci o jumătate de miliard de lei, iar cererea totală s-a ridicat la 688 milioane de lei.
La licitația de ieri, Finanțele au primit cereri pentru titluri în valoare de 1.200 de lei, dublu față de suma pe care intenționau să o împrumute. Aceasta este a treia licitație organizată în luna decembrie, când statul și-a propus să împrumute în total 4 miliarde de lei, respectiv cu o jumătate de miliard de lei sub nivelul din noiembrie.
Trezoreria a împrumutat deja 1,8 miliarde de lei în cele trei licitații din decembrie, în timp ce volumul total al titlurilor de stat în lei vândute de la începutul anului pe piața internă a depășit 45 miliarde de lei. La acestea se adaugă emisiuni în valută pe piața internă și piețele externe de 3 mld. euro și 1,5 mld. dolari.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.12.2013
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026