Finis Africae...

Pe de o parte vorbim despre globalizare, pe de alta privim cu coada ochiului la Africa, eternul “continent uitat”. Africa secolului XXI ilustreaza cel mai tragic exemplu al conflictului dintre geografie si geopolitica.

Granitele statale au fost trasate cu rigla, in dispretul configuratiilor etnice. Decolonizarea a produs viduri legislative si manageriale umplute, nefericit, cu ideologie marxista ori cu nationalism de tenta mesianica. Din anii ”60, pana la sfarsitul erei sovietice, Africa a fost continentul-laborator al unor experimente politice esuate, depozitul de armament depasit al celor doua superputeri, arena unor hidoase razboaie civile si un rezervor epidemic alimentat din abundenta cu subdezvoltare, instabilitate sau coruptie. E clar, astazi, ca politicile asistentiale promovate de Nordul prosper au capotat. Banii s-au intors, spalati, in conturi europene. Cu toate acestea, popoarele africane, sustinute de fragilul liant al dictaturilor, au supravietuit printr-un tonus demografic invidiabil. Acum, ramase fara “patron”, majoritatea guvernelor se reorienteaza spre formularistica deschiderilor pragmatice. S-a constituit, dupa modelul Uniunii Europene, o Uniune Africana plina de ambitii nobile, dar lipsita de instrumentarul politico-financiar al consensului pancontinental. Exista, de asemenea, organizatii regionale focalizate pe uniune vamala, libera circulatie a marfurilor si angajarea unor proiecte transnationale de infrastructura.

Cui ii mai apartine spatiul african? Asistam la o batalie pe resursele sale in care s-au antrenat nu doar fostele puteri coloniale, ci si SUA. Pe coasta de est se constata o mare ofensiva dinspre China si India, atat in termeni de investitii directe, cat si la nivelul comunitatilor de afaceri expatriate. Cresterea mondiala a pretului la resursele energetice de baza stimuleaza cresterea economiilor africane, care se lauda cu ritmuri situate intre 5 si 10% din PIB-ul anual. Tari precum Angola, Nigeria, Algeria sau Africa de Sud poseda subsoluri fabuloase, de care economiile expansive ale Chinei si Indiei vor sti sa profite in urmatoarele decenii, mai ales ca liderii negri se “inteleg” mai bine cu fostii “saraci” (din Miscarea de Nealiniere), decat cu fostii “stapani de sclavi”.

Evident, Africa antropologilor – si a legendelor fabricate de ei, fie ca vorbim despre Masai, Tuaregi sau Zulu – isi mentine capacitatea de fascinatie. Se pierd incet, aici, vechi culturi tribale, care sucomba sub vina de a nu-si fi pastrat memoria prin scriere. Diversitatea lingvistica e atat de mare, incat limbile “coloniale” (engleza si franceza) mascheaza humusul vernacular sub o fatada ce estompeaza specificitatile locale. Pe de alta parte, granitele artificiale (de care aminteam) transcend unitatile civilizationale, ingreunand, astfel, pretentia guvernelor de a consolida “identitatile” nationale. Si, totusi, Africa renaste lent din propria, umana, disperare, in pofida HIV-SIDA, a “baietilor rai” (care fac bai de sange) sau a cronicului analfabetism (95% in micul Burundi). Odata intrata in UE, Romania va avea ocazia de a-si reinventa prezenta diplomatica & economica in acest perimetru al antropogenezei, al bogatiilor ingropate si al paradoxului cotidian.