Firma Altius finalizează în două luni dublarea capacității fabricii de panouri solare de la Giurgiu
Firma Altius Fotovoltaic din grupul Bomax, controlat de omul de afaceri Sorin Bonciu, va finaliza în cel mult două luni extinderea fabricii de panouri fotovoltaice din Zona Liberă Giurgiu, investiție de 3-4 milioane euro, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al companiei, Ion Murgescu.
“În una-două luni ne dublăm capacitatea de producție, la 220.000-230.000 de panouri pe an. Investiția este de 3-4 milioane de euro”, a afirmat Murgescu.
Firma a început să producă panouri fotovoltaice în 2012, în urma unei investiții de opt milioane de euro, din care jumătate a fost ajutor de stat.
Altius este singurul producător de panouri solare din România. Alte două fabrici, ale Renovatio și Siliken, au fost închise.
După dublarea capacității, fabrica va produce panouri fotovoltaice suficiente pentru instalarea a circa 66 MW în parcuri fotovoltaice.
Potrivit lui Murgescu, în acest în România urmează să mai fie instalate parcuri fotovoltaice de 600 MW, de la circa 1.000 MW în prezent.
Murgescu declara anul trecut pentru MEDIAFAX că Altius importă materialele necesare producției de panouri solare din Taiwan și Uniunea Europeană, iar din România cumpără doar ramele, de la Alprom Slatina, firmă controlată de producătorul de aluminiu Alro Slatina.
Grupul Bomax este și proprietarul supermarketurilor Interex, pe care le-a cumpărat de la compania franceză Interex, care a ieșit de pe piața românească anul trecut.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026