Firma lui Tăriceanu vrea să vândă 40 de motociclete Harley-Davidson
Automotive Trading Services (ATS), companie controlată de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, care deține două centre Citroën și importul mărcii de motociclete Harley-Davidson, și-a propus ca în acest an să vândă cu 20% mai multe motoare, la un nivel de peste 600.000 de euro, în condițiile în care piața moto continuă să scadă pe fondul crizei.
Automotive Trading Services (ATS), companie controlată de fostul
premier Călin Popescu Tăriceanu, care deține două centre Citroën și
importul mărcii de motociclete Harley-Davidson, și-a propus ca în
acest an să vândă cu 20% mai multe motoare, la un nivel de peste
600.000 de euro, în condițiile în care piața moto continuă să scadă
pe fondul crizei.
“Anul acesta ne-am propus să comercializăm 40 de motociclete.
Businessul este însă unul sezonier. Cele mai bune luni sunt cele de
vară, când se vând și șapte motociclete într-o lună, iar cele mai
slabe iarna, când de obicei se livrează una sau cel mult două”, a
subliniat Bogdan Bucurescu, directorul general al Automotive
Trading Services,
Prețul de pornire al unei motociclete Harley-Davidson este de 6.700
de euro fără TVA, în cazul unui model din gama Sportster, care anul
trecut au reprezentat mai mult de jumătate din vânzări și ajunge la
aproape 40.000 de euro în cazul unui motor personalizat. Astfel,
potrivit estimărilor ZF, anul acesta vânzările mărcii americane ar
depăși pragul de 600.000 de euro.
“Reușim să ne menținem vânzările de motociclete Harley-Davidson pe
o linie constantă, deși piața este în declin. În showroom avem un
trafic susținut, deoarece acum comercializăm și echipamente”, a
spus Bucurescu.
Anul trecut vânzările Harley pe piața locală au înregistrat un
declin de aproximativ 50%, la 33 de motociclete. Cel mai bine
vândut model a fost Sportster, cu 18 unități la un nivel constant
față de 2008. Scăderea cea mai mare s-a înregistrat la nivelul
modelelor Touring, Dyna și Softail, de peste 40%, modele ale căror
prețuri sunt între 11.500 și aproape 25.000 de euro, fără
TVA.
Spre deosebire de alte mărci de motociclete, Harley Davidson atrage
inclusiv oameni de afaceri pasionați ai mărcii. Spre exemplu, și
Călin Popescu-Tăriceanu deține în colecția sa un motor
Harley-Davidson, încă dinainte să devină importator oficial.
În iarna anului trecut ATS a inaugurat, în urma unei investiții de
0,7 mil. euro, un nou showroom pentru Harley-Davidson în cadrul
aceluiași centru unde este și Citroën în zona Băneasa, pe terenul
firmei Băneasa Investment SA, controlată de omul de afaceri Puiu
Popoviciu.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026