Fitch a redus cu o treapta ratingul de tara al Ucrainei
Agentia de rating Fitch a redus ratingul de tara al Ucrainei in conditiile in care riscurile privind sistemul bancar, economia si moneda nationala s-au majorat semnificativ
Agentia de rating Fitch a redus ratingul de tara al Ucrainei in conditiile in care riscurile privind sistemul bancar, economia si moneda nationala s-au majorat semnificativ, scrie Bloomberg.
Agentia a redus ratingul statului de la BB minus la B plus, reducere ce aduce cu sine implicatii negative pentru Ucraina. Reprezentantii Fitch au declarat ca aceasta reducere ar putea fi doar prima dintr-o serie viitoare, in functie de evolutia statului sub presiunile crizei. “Reducerea reflecta preocuparile Fitch ca riscul unei crize financiare in Ucraina ce ar implica o puternica depreciere a monedei nationale, cu viitoare implicatii asupra sistemului bancar si cu pagube importante asupra economiei ucrainene, este important si totodata in crestere”, afirma Andrew Colquhoun, directorul Grupurilor Suverane ale Fitch. Criza financiara globala ataca pietele emergente mai vulnerabile pe fondul incercarilor investitorilor de a scapa de activele riscante, pe care le arunca in tari cu deficite de cont curent mari intr-o incercare de a se pune la adapost. Ucraina este situata pe ultima pozitie in ceea ce priveste gradul de inasprire al conditiilor de creditare in randul pietelor emergente din Europa, pe baza costurilor pe care le implica contractele credit default swap (instrument derivat pentru transferul riscului de credit – n. red.), ce protejeaza detinatorii de obligatiunii impotriva riscurilor de neindeplinire a obligatiilor. Deficitul de cont curent al Ucrainei este asteptat sa creasca la 15 mld. dolari (11,15 mld. euro) anul acesta, cu implicatii asupra monedei nationale, ce se va deprecia, conform declaratiilor guvernatorului bancii centrale Volodimir Stelmakh din 13 octombrie. Deficitul a atins 7,2% din PIB in primele sapte luni ale anului, sau echivalentul de 7,7 mld. dolari (5,7 mld. euro), pe fondul cresterii costurilor la energie si al maririi consumului care a urcat nivelul importurilor, conform declaratiilor bancii centrale de la sfarsitul lunii august. Statul incearca sa obtina de la Fondul Monetar International un credit de 14 mld. dolari (10,4 mld. euro) menit sa echilibreze balanta externa. Moneda nationala s-a depreciat cu 13% in raport cu dolarul de la inceputul lunii septembrie pana in prezent pe fondul tulburarilor ce au afectat pietele financiare, al dezmembrarii coalitiei guvernamentale si al noilor alegeri programate pentru 7 decembrie. Agentiile de rating, printre care si Fitch, sunt de parere ca riscurile pentru bancile ucrainene au crescut din cauza crizei financiare globale, a presiunilor inflationiste puternice, a largirii deficitului de cont curent si a instabilitatii politice din fosta republica sovietica.Citește și
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026