Fitch a redus ratingul Nokia
Agentia de evaluare financiara Fitch a retrogradat ratingul de credit pe termen lung al producatorului finlandez de telefoane mobile Nokia de la „A” la „A-”, cu perspectiva stabila, si a redus calificativul pe termen scurt de la „F1” la „F2”
Agentia de evaluare financiara Fitch a retrogradat ratingul de credit pe termen lung al producatorului finlandez de telefoane mobile Nokia de la “A” la “A-“, cu perspectiva stabila, si a redus calificativul pe termen scurt de la “F1” la “F2”. “Retrogradarea calificativelor urmeaza modificarii strategiei si obiectivelor financiare ale companiei, ceea ce semnaleaza riscul ca marjele diviziei Devices & Services sa nu revina rapid la nivelurile raportate initial”, potrivit unui comunicat al Fitch. In plus, parteneriatul Nokia-Siemens Networks continua sa se confrunte cu probleme importante. Parteneriatul a pierdut din cota de piata in 2009 si ar putea intregistra venituri mult mai reduse decat a estimat in 2007, anul infiintarii, precizeaza analistii agentiei de rating. Fitch se asteapta ca Nokia sa raporteze pentru anul financiar 2009 venituri de 40-40,5 miliarde de euro, ceea ce inseamna un declin de 20% comparativ cu anul financiar anterior. “Fitch se teme ca piata telefoanelor inteligente este foarte competitiva. Un numar de jucatori importanti, printre care Apple si Research in Motion, au ocupat deja pozitii importante pe acest segment. Agentia considera ca imbunatatirea interfetelor si platformelor software vizata de Nokia pentru 2010 ar putea incetini progresul strategiei Nokia pentru sectorul telefoanelor inteligente”. Totodata, analistii Fitch avertizeaza ca riscurile legate de competitivitate sunt mai mari ca in trecut, iar potentialul de a majora marjele mai problematic. Grupul finlandez este prezent si in Romania, printr-o fabrica de telefoane mobile situata la Jucu, in judetul Cluj, inaugurata in 2008.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026