Flamingo a ajuns sa valoreze cat trei magazine
Valoarea bursiera a retailerului IT&C si de electrocasnice Flamingo International (simbol bursier FLA) a scazut in ultimul an cu 94%, de la 75 mil. euro la 4,8 mil. euro, din cauza caderii generalizate a Bursei, dar si a perspectivelor macroeconomice negative care afecteaza sectorul pe care activeaza.
Valoarea bursiera a retailerului IT&C si de electrocasnice Flamingo International (simbol bursier FLA) a scazut in ultimul an cu 94%, de la 75 mil. euro la 4,8 mil. euro, din cauza caderii generalizate a Bursei, dar si a perspectivelor macroeconomice negative care afecteaza sectorul pe care activeaza.
Ca termen de comparatie, pentru deschiderea unui magazin Flanco World cu suprafata de 3.000 de metri patrati, compania investea anul trecut 1,5 mil. euro. Flamingo avea la sfarsitul anului peste 110 magazine in suprafata totala de 56.900 mp.
Dupa listarea la Bursa, in august 2005, compania era evaluata la 55 mil. euro, iar in momentul de varf de la mijlocul lui 2007 a ajuns la 100 mil. euro. Actiunile Flamingo au pierdut ieri 10% si peste 50% in ultima luna, in conditiile in care compania a anuntat scaderea cu 10% a vanzarilor in decembrie. Societatea se confrunta in prezent cu o piata de IT si electrocasnice in scadere, dar si cu o crestere a costurilor de finantare. Compania avea la sfarsitul lui septembrie datorii totale de 325 mil. lei (81 mil. euro), majoritatea fiind datorii pe termen mai mic de un an, potrivit ultimului raport. “Avem credite de 35-40 mil. euro, in perioada de varf, dar am mai platit din ele in decembrie, cand am avut intrari de lichiditati. In ultimele trei luni ale anului s-a vazut o crestere a cheltuielilor financiare aferente acestor credite”, spune Dragos Simion, presedintele Flamingo.
“Deocamdata nu ne afecteaza scaderea actiunilor, pentru ca nu exista o legatura directa intre valoarea de piata si operatiunile companiei, in perceptia bancilor. Exista insa o frustrare la nivelul unora dintre actionarii importanti”, sustine Simion.
Dragos Cinca, principalul actionar al Flamingo, detine 25% din companie, in timp ce mai multe fonduri straine controleaza peste 50% din actiuni, potrivit ultimelor raportari. Dragos Cinca a pierdut 17,5 mil. euro in ultimul an din scaderea actiunilor.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026