Flamingo isi modereaza previziunile pentru 2003: doar 7% crestere
Piata romaneasca a computerelor ar putea sa nu mai creasca intr-un ritm la fel de mare in urmatorul an. Primul semnal este dat de cel mai mare furnizor roman de tehica de calcul, grupul Flamingo Computers, care apreciaza ca in 2003 va avea o cifra de afaceri de aproximativ 70 de milioane de euro, cu numai 5 milioane de euro mai mult decat estimeaza sa atinga in 2002
Piata romaneasca a computerelor ar putea sa nu mai creasca intr-un ritm la fel de mare in urmatorul an. Primul semnal este dat de cel mai mare furnizor roman de tehica de calcul, grupul Flamingo Computers, care apreciaza ca in 2003 va avea o cifra de afaceri de aproximativ 70 de milioane de euro, cu numai 5 milioane de euro mai mult decat estimeaza sa atinga in 2002.
Oficialii Flamingo Computers apreciaza ca la sfarsitul acestui an cifra de afaceri a companiei se va ridica la 65 de milioane de euro.
Daca cele doua obiective vor fi indeplinite intocmai, inseamna ca anul 2003 nu va aduce grupului Flamingo Computers decat o crestere cu putin peste 7% a cifrei de afaceri.
Rata de crestere se afla in totala discrepanta cu evolutia din ultimii ani a grupului condus de Dragos Cinca. In 2001, Flamingo Computers a avut o cifra de afaceri auditata de 47 de milioane de dolari care marca o crestere cu aproape 60% fata de rezultatul inregistrat in urma cu un an. In 2000, Flamingo a avut o cifra de afaceri de 30 de milioane de dolari.
Tot pe atunci Flamingo avea in plan sporirea cifrei de afaceri anuale la 180 milioane de dolari pana in 2005.
“Afacerea Flamingo se bazeaza in proportie de 70% pe distributia de produse si componente IT, in vreme ce diferenta o reprezinta activitatea de retail a grupului”, spun oficialii firmei.
Activitatea de distributie se realizeaza in continuare in principal in RomSnia, piata care reprezinta 70% din respectivul segment al afacerii Flamingo.
De evolutia modesta a companiei in anul care urmeaza este vinovata cu siguranta si piata internationala aflata acum in plina recesiune.
Acesta a fost de altfel si motivul pentru care conducerea Flamingo a revizuit in sens negativ previziunile referitoare la cifra de afaceri pe 2002. Daca la inceputul anului, oficialii Flamingo Computers sperau ca firma sa aiba pe tot anul 2002 o cifra de afaceri de 72 milioane de dolari, in urma cu cateva luni estimarile lor au coborat la 65 de milioane de euro.
“Fata de estimarea anuntata la inceputul anului, Flamingo ajusteaza cifra de afaceri estimata pentru sfarsitul anului, ajustare care se datoreaza situatiei internationale din piata IT. Este al doilea an in care a existat o crestere zero sau chiar negativa pe pietele IT internationale, recesiune care a atins si pietele est-europene. In ceea ce priveste Romania, pentru anul acesta se preconizeaza o crestere de 15%, comparativ cu cea de anul trecut cand cresterea sectorului IT romanesc a fost de aproximativ 25%”, explica pe atunci Dan Topala, vicepresedinte al Consiliului de Administratie Flamingo Computers.
Chiar daca pe piata internationala conditiile nu sunt prea favorabile, Flamingo are toate sansele sa atinga cifra de afaceri de 65 de milioane de euro prevazuta pentru 2002, spune noul director de marketing al firmei, Alexandru Carlan.
Pentru a-si consolida portofoliul de clienti dar si pentru a atrage altii noi, compania a lansat la sfarsitul saptamanii trecute Clubul IT. Acesta va avea joc la magazinul Flamingo din Piata Lahovari in fiecare zi de joi la ora 18 si va incerca sa dezlege “misterele” tehnologiei pentru cei doritori.
Compania se afla de asemenea intr-o campanie agresiva de promovare a vanzarii de calculatoare in rate.
“Cred ca prin campania Coral, Flamingo a atins o piata noua, de oameni care nu si-au dat seama pana acum ca isi pot cumpara un calculator. Rata este de 13 $ pe luna, poate la fel de mult cat platesc unii pe serviciile de telefonie mobila. Prin Clubul IT incercam sa educam piata si de ce nu sa ajungem si la scopul final, cel comercial”, a afirmat Alexandru Carlan.
Grupul este prima companie IT romaneasca care si-a dobandit statutul de multinationala deschizand pana acum filiale in Bulgaria, Croatia, Iugoslavia, Macedonia, Republica Moldova, Olanda si Ungaria.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026