Flanco a deschis cinci magazine cu 14 mil. lei
Retailerul de electronice și electrocasnice Flanco a deschis în ultima lună cinci magazine în patru orașe din țară - Constanța, Brăila, Brașov și Râmnicu Vâlcea. Investiția se ridică la 14 milioane de lei, inclusiv stocuri.
Retailerul de electronice și electrocasnice Flanco a deschis în ultima lună cinci magazine în patru orașe din țară – Constanța, Brăila, Brașov și Râmnicu Vâlcea. Investiția se ridică la 14 milioane de lei, inclusiv stocuri.
Toate magazinele sunt amplasate în centre comerciale și au o suprafață cumulată de 4.600 de metri pătrați. În total rețeaua Flanco are 41.500 de metri pătrați.
Cea mai recentă deschidere de magazin a avut loc la jumătatea lunii decembrie în Ramnicu Valcea River Plaza, unde retailerul a inaugurat o unitate de 650 mp, în urma unei investiții de peste 2 mil lei.
“Flanco a deschis în total în acest an 14 noi magazine, bugetul de investiții pentru întregul an ridicându-se la 37 mil lei inclusiv stocurile de marfă. Creșterea spațiului de vânzare este primordială pentru câștigarea de noi cote de piață, însă nu fără o foarte riguroasă selecție a spațiilor și centrelor comerciale. Esenșa extinderii rețelei Flanco stă în creșterea eficienței, a cotei de piață, dar și a profitabilității. Spațiile alese trebuie să beneficieze de trafic, vizibilitate și organizare pentru a putea intra în portofoliul Flanco”, a declarat Gabriel Peres, director de vânzări la Flanco.
Compania, care a intrat în insolvență în 2009 cu datorii de circa 60 de milioane de euro, și care este controlat de compania Asesoft Web, și-a bugetat pentru acest an vânzări de 110 milioane de euro, față de 80 de milioane de euro anul trecut. Compania operează în acest moment o rețea de 77 de magazine.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026