FMI a aprobat creditul de urgenta pentru Islanda
Islanda va primi un pachet financiar de salvare in valoare de 4,6 mld. dolari din partea Fondului Monetar International (FMI) si a patru state nordice. Acest imprumut este necesar pentru revitalizarea economiei islandeze, dupa ce aceasta s-a confruntat cu declinul celor mai mari banci si cu devalorizarea monedei nationale
Islanda va primi un pachet financiar de salvare in valoare de 4,6 mld. dolari din partea Fondului Monetar International (FMI) si a patru state nordice. Acest imprumut este necesar pentru revitalizarea economiei islandeze, dupa ce aceasta s-a confruntat cu declinul celor mai mari banci si cu devalorizarea monedei nationale, scrie Bloomberg.
FMI va acorda un imprumut in valoare de 1,66 mld. euro, iar Finlanda, Suedia, Norvegia si Danemarca vor aduce o finantare sistemului bancar islandez de circa 2 mld. euro. “Islanda se afla in mijlocul unei crize bancare de proportii”, a declarat John Lipsky, directorul adjunct al FMI. “Statul se confrunta cu o recesiune severa, din cauza datoriilor foarte mari din economie si a dependentei pe care o are sectorul privat fata de moneda straina”, a adaugat el. Acest imprumut are rolul de a stabiliza moneda nationala a Islandei, prin sprijinirea sistemului bancar si restabilirea increderii. Islanda, care a avut printre cele mai mari venituri per capita din lume, are nevoie de aceste finantari pentru a plati importurile si pentru a crea rezerve straine suficiente care sa sustina moneda nationala. “Participarea FMI la reconstruirea economiei islandeze este foarte importanta. FMI ne confera o platforma solida pentru restabilirea credibilitatii, care va fi necesara in restructurarea unei economii viabile a statului”, a declarat Ingibjorg Solrun Gisladottir, ministrul islandez de externe. Aprobarea acestui imprumut a fost determinata si de faptul ca Islanda nu a putut sa-si respecte angajamentul fata de oficialii englezi si olandezi in ceea ce priveste acoperirea depozitelor straine detinute de Landsbanki Islands, unul dintre creditorii islandezi care au dat faliment. FMI a anuntat ca aproape 655 mil. euro din imprumut vor fi puse la dispozitie imediat, iar restul imprumutului va fi platit in rate de aproximativ 122,7 mil. euro fiecare. Premierul islandez a dorit initial acordarea unui sprijin financiar cu o valoare totala de 4,75 mld. euro. Pe langa ajutorul acordat de FMI si de statele nordice, si Polonia va sprijini sistemul bancar islandez printr-un imprumut de 158 mil. euro. Protejarea monedei islandeze va fi o prioritate pentru banca centrala, ceea ce inseamna ca cei care elaboreaza politici monetare ar putea sa creasca rata dobanzii de referinta la o valoare mai mare decat 18%, rata record inregistrata pe 28 octombrie. “Va fi greu pentru banca centrala sa sprijine coroana, insa nu are de ales, pentru ca moneda trebuie sa se intoarca la valori puternice”, a declarat Beat Siegenthaler, strateg la banca de investitii TD Securities.Citește și
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026