FMI a dat credit Romaniei pe un program de reforma neterminat
Programul de reforme structurale la care s-a angajat guvernul "ramane intr-o mare masura neterminat", insa conducerea Fondului Monetar International a hotarat totusi marti seara sa considere finalizat acordul stand-by incheiat cu Romania in urma cu doi ani
Programul de reforme structurale la care s-a angajat guvernul “ramane intr-o mare masura neterminat”, insa conducerea Fondului Monetar International a hotarat totusi marti seara sa considere finalizat acordul stand-by incheiat cu Romania in urma cu doi ani.
Din cei 24 de membri ai Consiliului Directorilor numai 20 au sustinut fara rezerve propunerea de finalizare a acordului. La fel ca la precedenta evaluare din primavara, reprezentantul Statelor Unite a avut obiectii serioase, sustinand ca progresele inregistrate de autoritatile romane sunt prea mici fata de obiectivele angajate. De asemenea, acesta a ridicat problema oportunitatii incheierii unui nou acord cu Romania, considerand ca acesta s-ar putea dovedi contraproductiv si aratand ca FMI ar putea lasa guvernul sa-si urmeze propriul program economic, fara a-i mai oferi certificatul de credibilitate de care acesta are atata nevoie, in principal in fata Comisiei Europene.
Pana la urma, verdictul boardului FMI a fost pozitiv, acordul fiind inchis cu o intarziere de sase luni fata de durata programata initial.
In urma dezbaterilor, Anne Krueger, prim adjunct al directorului general al FMI si presedinte de sedinta, a tinut sa puncteze o lista intreaga de probleme pe are autoritatile trebuie sa le rezolve si care ar urma sa se regaseasca in noul acord pe care Bucurestiul doreste sa inceapa sa-l negocieze in prima parte a lui noiembrie.
“Implementarea cu fermitate a masurilor de reforma ramase restante va fi cruciala pentru asigurarea unei economii de piata functionale si a unei cresteri economice durabile”, a afirmat Krueger.
In timp ce guvernul se confrunta cu presiuni sindicale in crestere, Anne Krueger a atras atentia asupra necesitatii limitarii cresterii prea rapide a cererii interne, printr-un control strict al salariilor si evitarea unei noi majorari a salariului minim pe economie in 2004.
“Trebuie sa fim constienti ca mai avem foarte multe de facut, pe partea problemelor de reforma structurala”, a declarat ieri ministrul finantelor Mihai Tanasescu, comentand semnificatiile deciziei FMI.
El spune ca guvernul va trebui sa se concentreze anul viitor pe o politica foarte prudenta in domeniul salariilor in sectorul de stat si pe continuarea procesului de restructurare a companiilor de stat, in principal din transporturi si energie.
“Cu cat vom accelera reformele, cu atat vor scadea si riscurile ca tinta de inflatia de 9% pentru 2004 sa nu fie atinsa”, a declarat Tanasescu. El a admis ca un pericol in acest sens il reprezinta nivelul ridicat al deficitului cvasifiscal,l estimat la 2,5% din PIB. “Tinta este sa il coboram anul viitor cu 0,5-0,75 de puncte”, a afirmat ministrul finantelor.
El a amintit ca acordul cu FMI a avut si momente tensionate, “chiar cu dorinta de a ne ridica de la masa”, insa intr-un final, prin colaborarea fructuoasa cu BNR, “am reusit sa demonstram ca putem duce la capat un angajament asumat”. “Au fost si intarzieri, si derogari, dar in final a fost un vot in sensul ca Romania isi poate pastra un angajament”, a declarat Mugur Isarescu, guvernatorul BNR. El a spus ca in finalizarea acordului a contat in cea mai mare parte efortul guvernului.
Dupa dorinta Uniunii Europene, care nu este pregatita sa urmareasca performantele macroeconomice ale unei tari cu probleme de reforma structurala asa cum o poate face FMI, guvernul va incerca sa negocieze in perioada urmatoare un nou acord. Acesta ar trebui sa devina o adevarata ancora pentru politica guvernului intr-un an electoral, dar si un certificat de credibilitate externa.
“Cred ca cel mai bun tip de acord este un precautionary stand-by”, a afirmat ieri Tanasescu. Acest tip de aranjament stabileste principalele directii ale politicii macroeconomice, insa nu prevede tragerea de sume de bani decat in situatii de urgenta.
Ministrul finantelor a spus ca una dintre optiuni este un acord pe termen de 18 luni, cu obiective clar definite pentru primele 8-9 luni, care ar acoperi durata mandatului ramas pentru actualul Guvern. In acelasi timp, exista varianta unui acord pe numai un an, in cursul caruia Executivul sa aiba timp sa-si indeplineasca proiectele si angajamentele economice.
FMI: Programul de reforme structurale ramane intr-o mare masura neterminat si mai este inca mult de facut
– este important sa se limiteze cresterea puternica a cererii interne (estimata la 5,1% anul acesta)
– se impune un control strict al salariilor in intreprinderile de stat
– trebuie evitata o noua crestere in termeni reali in 2004 a salariului minim pe economie
– implementarea cu fermitate a programului de reforma ramas va fi cruciala pentru asigurarea unei economii de piata functionale si o crestere economica durabila
– relaxarea bugetului in 2004 trebuie evitata daca nu este acompaniata de masuri ferme si credibile pentru imbunatatirea balantei economii – investitii la nivelul intreprinderilor de stat
– este important ca autoritatile sa evite masurile ce ar putea eroda succesul reformelor in domeniul impozitului pe profit si TVA
– autoritatile trebuie sa majoreze gradual pana in 2007 pretul gazelor naturale la nivelul pretului de import si sa asigure ajustarea trimestriala a preturilor la energie
– trebuie continuata imbunatatirea performentei incasarilor in sectoarele de gaze naturale si electricitate, inclusiv incasarea facturilor la energia termica, care a continuat sa fie slaba
– autoritatile va trebui sa accelereze implementarea programului de reforma in sectorul energetic
– trebuie facute eforturi sustinute pentru imbunatatirea climatului de afaceri si investitii
– politica monetara trebuie sa continue procesul de dezinflatie graduala si sa fie intarita in continuare, daca va fi necesar.
razvan.voican@zf.ro
-
Digi Communications a trecut pe o pierdere de 9 mil. euro în T3 2026, față de un profit de 17 mil. euro anul trecut, deși veniturile au crescut cu 13%, la 633 mil. euroZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Romgaz a raportat în primele 9 luni din 2026 un profit net consolidat de 2,2 miliarde lei, mai mic cu 8,9%, și venituri de 6,3 miliarde lei, în scădere cu 2,2%ZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
HELLENiQ ENERGY anunță un plan de investiții de peste un miliard de euro în România, prin intermediul companiei sale locale din domeniul energiei din surse regenerabile.Info · 13 noiembrie 2026