FMI aprobă plata unei noi tranșe din împrumutul pentru Grecia
Fondul Monetar Internațional (FMI) a aprobat luni acordarea unei noi tranșe din împrumutul pentru Grecia, în valoare de 2,2 miliarde de euro, și a condiționat continuarea colaborării sale cu această țară de un acord "aproape unanim" al creditorilor privați pentru reducerea datoriei.
Fondul Monetar Internațional (FMI) a aprobat luni acordarea unei noi tranșe din împrumutul pentru Grecia, în valoare de 2,2 miliarde de euro, și a condiționat continuarea colaborării sale cu această țară de un acord “aproape unanim” al creditorilor privați pentru reducerea datoriei.
Instituția de la Washington a precizat într-un comunicat că s-a votat în Consiliul de administrație pentru deblocarea acestei sume, a șasea tranșă dintr-un împrumut de 30 de miliarde de euro acordat în mai 2010. Ea ridică totalul fondurilor acordate de FMI Atenei la 20,3 miliarde de euro.
Grecia așteaptă în plus fonduri de la partenerii săi europeni, care au promis 80 de miliarde de euro în mai 2010. În total, opt miliarde de euro trebuie să-i fie acordați în curând.
Împrumutul pentru Grecia este cel mai mare acordat vreodată de FMI, dar el nu a permis revenirea la creștere economică și nici înlăturarea temerilor privind finanțele sale publice.
Grecia, partenerii săi europeni și un grup de lobby reprezentând creditorii privați ai Atenei – Institutul Internațional de Finanțe (IIF) – au încheiat la sfârșitul lui octombrie un acord pentru a șterge jumătate din datoria publică a țării deținută de sectorul privat. Însă implementarea acordului nu a fost încă negociată.
FMI consideră că aceasta este o condiție importantă pentru a continua să plătească tranșele din împrumutul pentru Grecia.
Fondul a subliniat că a fost puțin satisfăcut de progresele Guvernului grec de la acordarea ultimei tranșe în iulie.
Programul este într-o fază dificilă, cu reformele structurale care progresează lent, economia slabă și deteriorarea mediului extern. Acest lucru a justificat o revizuire substanțială a perspectivelor pe termen mediu, a precizat Christine Lagarde, directoarea generală a FMI.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026