FMI arata moralizator spre evolutia preturilor la locuinte
FMI arata moralizator spre evolutia preturilor la locuinte
Fondul Monetar International a avertizat ca majorarea ratelor dobanzii in cadrul unora dintre cele mai mari economii ale lumii ar putea determina o incetinire a ritmului de crestere a preturilor la locuinte pe plan global, relateaza BBC News.
Acest risc este cel mai pronuntat in unele dintre cele mai bogate tari ale lumii, unde piata imobiliara s-a dezvoltat foarte mult in ultimii ani.
Din 1997, preturile la locuinte au crescut cu cel putin 50% in tari cum ar fi Marea Britanie, Spania, Irlanda si Australia.
FMI a declarat ca toate aceste cresteri sunt greu de justificat si ca in cazul in care preturile la locuinte ar scadea, economia globala ar putea avea de suferit.
“Exact dupa cum actuala crestere a preturilor la locuinte a constituit in mare parte un fenomen global, orice scadere va fi probabil la fel de bine sincronizata in randul tuturor tarilor, cu implicatii corespunzatoare asupra economiei globale,” declara FMI.
La inceputul acestei saptamani, Rezerva Federala, banca centrala a SUA, a majorat rata de referinta a dobanzii cu un sfert de punct procentual pana la 1,75%, a treia majorare in decursul acestui an.
Banca Angliei a majorat ratele dobanii de cinci ori din noiembrie anul trecut, ultima majorare fiind efectuata in luna august.
Multi analisti anticipeaza in prezent ca s-ar putea inregistra o continuare a cresterii costurilor legate de contractarea de imprumuturi in contextul aparitiei mai multor semnale legate de sustenabilitatea procesului de redresare economica pe plan global.
Rezerva Federala a indicat marti ca va duce mai departe politica majorarilor reduse, dar constante, a ratei dobanzii, spunand ca va “reactiona la toate schimbarile de perspective economice”.
In Marea Britanie, se pare ca Banca Angliei nu este inca hotarata daca a luat suficiente masuri pentru a mentine rata inflatiei in limita celor 2 procente vizate.
Problema este ca intreaga lume nu numai ca devine un loc din ce in ce mai interdependent, dar se pare ca si corelatia dintre cresterea preturilor la locuinte si performantele economice devine din ce in ce mai stransa.
“Schimbarile ce tin de preturile la locuinte influenteaza cererea si productia, afectand veniturile oamenilor si capacitatea aceastora de a contracta imprumuturi,” declara FMI.
“In acelasi fel, modificarile de activitate economica pot influenta evolutia preturilor la locuinte. O scadere considerabila a preturilor la locuinte pe plan global ar putea avea prin urmare un efect insemnat asupra mediului economic global”.
“Piata de real estate ar putea asigura continuarea procesului de redresare economica,” arata FMI.
Totusi, FMI are grija sa arate ca nu anticipeaza o scadere sigura a preturilor la locuinte. Tot ceea ce face, spune FMI, este sa scoata in evidenta dezechilibrele si domeniile care ar putea fi cel mai serios afectate de o posibila scadere a preturilor la locuinte.
In cazul Statelor Unite, FMI spune ca nu a gasit “dovezi concludente care sa indice faptul ca va avea loc o scadere reala a preturilor la locuinte”, insa, in cazul Marii Britanii, “se anticipeaza o incetinire semnificativa a ritmului de crestere a preturilor reale la locuinte, o posibila scadere a preturilor nefiind exclusa”.
catalina.apostoiu@zf.ro
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026