FMI: Economia mondiala va creste cu 5,1%
FMI: Economia mondiala va creste cu 5,1%
Fondul Monetar International (FMI) isi va revizui in sus previziunea referitoare la cresterea economiei globale in 2006 de la 4,9%, estimare lansata in aprilie, la 5,1%, in contextul unei cresteri peste asteptari in China, scrie Bloomberg.
Economia Statelor Unite va avansa cu 3,4% in acest an si cu 2,9% in 2007, in timp ce economia zonei euro va inregistra o rata de crestere de 2,4% in 2006, ritmul de crestere al zonei fiind asteptat sa incetineasca pana la 2% anul viitor.
Cresterea economiei globale va incetini si ea in 2007, pana la 4,9%, in timp ce economia chineza va avansa cu 10 procente in acest an, cat si anul viitor.
In prima jumatate a acestui an, economia zonei euro a inregistrat un ritm de crestere peste asteptari, scrie Financial Times. Totusi, continua sa apara semnale ce indica o incetinire de ritm in lunile urmatoare.
In primul trimestru al acestui an, produsul intern brut a inregistrat o rata de crestere de 0,8%. Conform ultimelor date privitoare la trimestrul doi, economia europeana avanseaza intr-un ritm mai rapid decat cea americana sau japoneza. Astfel, in trimestrul doi, economia zonei euro a inregistrat o rata de crestere de 0,9%, comparativ cu 0,8% in trimestrul precedent. In cazul Statelor Unite si Japoniei, ratele de crestere pe acelasi trimestru s-au situat la 0,7% si respectiv 0,2%.
Datele recente sugereaza posibilitatea ca pana si previziunile revizuite ale Bancii Centrale Europene (BCE) sa se dovedeasca pesimiste, arata economistii.
Rata robusta de crestere, generata de investitii, este cea care a determinat BCE sa anunte saptamana trecuta ca pregateste noi majorari de rate ale dobanzii. Astfel, BCE ar putea decide o noua majorare cu un sfert de punct procentual pana la 3,25% pe 5 octombrie, dupa ce la intalnirea de pe 31 august a decis mentinerea dobanzii la 3%. In schimb, banca centrala a SUA (Fed) a decis sa-si intrerupa seria de majorari succesive ale dobanzii, in prezent dobanda la dolari fiind de 5,25%.
Investitiile in zona euro au crescut cu 2,1% in trimestrul al doilea al acestui an. Totusi, cheltuielile consumatorilor au avansat cu numai 0,3%. In acelasi timp, PMI, indicatorul starii de sanatate a sectorului de productie, sugereaza faptul ca zona euro a atins un maxim de crestere economica la mijlocul acestui an, ramanand insa vulnerabila in fata unei incetiniri a cresterii economice in Statele Unite.
PMI a scazut de la 57,4 puncte in iulie la 56,5 puncte in august. Totusi, nivelul acestui indicator ramane destul de ridicat, iar majoritatea economistilor cred ca ritmul de crestere economica se va mentine relativ accelerat pentru restul acestui an, inainte de a suferi o incetinire mai pronuntata anul viitor, in mare parte in urma deciziei Germaniei de majorare a TVA cu 3 puncte procentuale.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026