FMI pune patru condiții pentru România
Majorarea prețului la gaze din septembrie, privatizarea Oltchim, vânzarea a 5% din Transgaz și plata arieratelor acumulate de autoritățile locale sunt cele patru condiții pe care România trebuie să le îndeplinească pentru aprobarea celei de-a șasea evaluări a acordului stand-by de către boardul FMI, a anunțat ieri Erik de Vrijer (foto), șeful misiunii de evaluare a Fondului.
Majorarea prețului la gaze din septembrie, privatizarea Oltchim, vânzarea a 5% din Transgaz și plata arieratelor acumulate de autoritățile locale sunt cele patru condiții pe care România trebuie să le îndeplinească pentru aprobarea celei de-a șasea evaluări a acordului stand-by de către boardul FMI, a anunțat ieri Erik de Vrijer (foto), șeful misiunii de evaluare a Fondului.
El a avertizat că în lipsa uneia dintre cele patru măsuri, boardul nu va analiza concluziile misiunii. Guvernul nu a reușit să convingă FMI de sustenabilitatea proiectului de revenire la impozitarea progresivă a veniturilor cu cotă maximă de 16%, oficialul Fondului spunând că ar fi nevoie și de trepte de impozit de peste 16%. De asemenea, prognoza de creștere economică pentru acest an a fost ajustată semnificativ în jos de FMI, de la 1,5% la 0,9%, fiind pentru prima dată când estimarea nu coincide cu prognoza avută în vedere de autorități, de 1,2%.
Revenirea la impozitarea progresivă a veniturilor cu cotă maximă de 16% nu este “foarte înțeleaptă și nici de sfătuit”, în viziunea FMI, care nu agreează nici reducerea TVA la produsele alimentare, spune șeful misiunii FMI Erik de Vrijer.
Prima misiune condusă de olandez s-a încheiat ieri printr-o conferință de presă de la care au lipsit, în premieră, atât șefii delegației Comisiei Europene, cât și reprezentanții Băncii Mondiale, care au părăsit cu o zi mai devreme România.
“Ideea de impozitare progresivă cu cotă maximă de 16% nu este foarte înțeleaptă și nici de sfătuit. Trecerea la cota progresivă nu ar trebui să afecteze veniturile bugetare, ceea ce s-ar putea obține dacă se vor propune cote de impozitare mai mari de 16%. În forma propusă, cota progresivă ar scădea semnificativ veniturile. Dacă vei avea o cotă mai mică pe venit, atunci ar trebui să scazi și fondul de salarii. Nu cred că este o propunere prea tentantă”, a declarat de Vrijer.
În România a funcționat un sistem de impunere pe venitul global până în 2005, reușindu-se reducerea deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB. La 1 ianuarie 2005 acest sistem a fost înlocuit cu cota unică de 16% pe venit și pe profit, care treptat a adus încasări în creștere pe seama dinamicii economice foarte rapide. În anul 2004, când autoritățile române se pregăteau pentru trecerea la cota unică, FMI a criticat dur această decizie, susținând că este posibil să nu aducă suficiente venituri bugetare și ar fi putut provoca majorarea deficitului bugetar.
Acum, De Vrijer a explicat că FMI nu are o preferință pentru un sistem de taxare bazat pe cotă unică sau impozitare progresivă, arătând că depinde de preferința, dar și de particularitățile fiecărei economii, ambele sisteme având avantaje și dezavantaje.
“Având în vedere necesitățile de investiții în educație, în sănătate și infrastructură, dacă schimbați sistemul de impozitare pe venit, acesta ar trebui să fie cel puțin neutru din punct de vedere al veniturilor, adică să obțineți măcar aceleași venituri. Deci, dacă vreți să treceți de la cota fixă la cota progresivă, unele cote trebuie să fie mai mici decât 16%, altele trebuie să fie mai mari pentru a atinge cel puțin același nivel de venituri. Asta am discutat și cu Guvernul, dar Guvernul nu a venit cu un plan concret.”
Oficialii români susținuseră că subiectul impozitării progresive nu ar fi figurat pe agenda discuțiilor cu FMI și nici introducerea cotei reduse de TVA, însă oficialul FMI i-a contrazis.
Premierul Victor Ponta a anunțat încă din luna mai că Guvernul va propune pentru anul viitor buget cu cote diferențiate de impozitare pentru veniturile persoanelor fizice, de 8%, 12% și 16%.
Aceasta a fost formula agreată cu PNL, care de fapt nu ar vrea să renunțe la cota unică. Însă mai mulți experți în finanțe au avertizat că această schemă nu ar aduce destule venituri la buget.
În ceea ce privește reducerea TVA la produsele alimentare, șeful misiunii FMI a arătat că nu crede în beneficiile acestei măsuri pentru consumatori. El a explicat că experiența din diferite state a arătat că reducerile TVA la produsele alimentare nu au dus niciodată la prețuri mai mici la raft, dar au încurajat mai degrabă evaziunea fiscală și au dus la profituri nejustificate pentru producători.
Cota standard de TVA de 24% din România este relativ mare comparativ cu alte țări, dar eficiența TVA rămâne scăzută față de alte state.
Pentru perioada următoare este importantă menținerea disciplinei “stricte” în cheltuierea banilor publici, De Vrijer avertizând că este important să nu existe cheltuieli suplimentare înainte de alegerile din toamnă.
Iar o provocare cheie pentru România în perioada următoare rămâne reducerea “eternelor” arierate guvernamentale și ale sectorului sanitar.
Cât privește eventualitatea accesării banilor din acord, FMI nu anticipează, în scenariul de bază, posibilitatea ca România să tragă bani din tranșele aprobate de 2,6 mld. euro. “În acest moment, cu pachetul de măsuri fiscale, cu o întărire a unor politicii monetare și cu progrese în reformele structurale nu am întrevăzut trageri din acordul de tip preventiv. “
Ce spune Fmi despre economia României
Sectorul financiar
n BNR trebuie să păstreze un ochi atent asupra stării economiei și stării sectorului bancar;
n BNR țintește inflația și a făcut acest lucru cu succes în ultimii câțiva ani și este important ca politica monetară prudentă care a dus la aceste rezultate să continue;
n BNR trebuie să acționeze echilibrat între controlul asupra inflației și cursul de schimb. BNR nu țintește un anumit nivel al cursului de schimb. Cursul fluctuează liber și BNR intervine din când în când doar pentru a calma volatilitatea;
n Există motive pentru a ține în continuare politica monetară foarte prudentă și, dacă sunt presiuni pe cursul de schimb, să fie întărită, de asemenea, politica monetară;
n Cursul de schimb este aproape de punctul de echilibru. Din modele apare mai degrabă o subevaluare mică, deci ar exista marjă de apreciere. Dar subevaluarea este mică și intră chiar în marja de eroare. Totuși, dacă ne uităm la actualul nivel de curs, odată ce situația din țară va reveni la normal, există spațiu pentru o ușoară apreciere;
n Suntem foarte bucuroși să vedem supravegherea strânsă și intensă a sistemului bancar care face ca, deși faptul că sistemul bancar trece printr-o perioadă dificilă, cu profitabilitate scăzută, baza de capital să rămână puternică chiar dacă împrumuturile neperformante cresc din cauza slăbiciunilor economiei. Provizioanele pentru aceste împrumuturi neperformante trebuie să fie de asemenea mari. Asta va necesita menținerea unui sistem bancar sănătos și stabil și pentru asta este nevoie de vigilență și de acum înainte.
Sistemul fiscal și arieratele
n Credem că politicile fiscale pentru anul acesta sunt corespunzătoare. Până la finalul lunii iunie ținta de deficit a fost respectată și am convenit împreună cu guvernul ca politicile fiscale pe parcursul anului să fie utilizate în așa fel încât ținta de deficit (pe standardele ESA) să fie mai mică de 3%;
n Este, de asemenea, important să se mențină o disciplină strictă în cheltuirea banilor publici și, de asemenea, să nu existe cheltuieli suplimentare înainte de alegerile din toamnă;
n Există o problemă care persistă și aici discutăm despre arierate. La nivelul bugetului de stat, al autorităților centrale, arieratele nu sunt foarte mari. Dar nu se diminuează semnificativ. La nivelul autorităților locale a existat o creștere a arieratelor, legate de alegerile locale. Credem și am convenit cu guvernul unele măsuri care să asigure aplicarea disciplinei la nivelul autorităților locale;
n Există spațiu în anii următori să devină mai realistă baza de taxare pentru impozitarea proprietăților și, în cele din urmă, pentru îmbunătățirea colectării impozitelor și taxelor de către administrația fiscală.
Reformele structurale
n Prețul gazelor naturale livrate populației va urca din septembrie cu 5%, iar pentru firme majorarea va fi de 10%, întrucât creșterea costurilor nu a fost transferată în prețurile finale în ultimii ani. Foile de parcurs pentru gaze și electricitate nu s-au devansat. Există un mecanism în România, o formulă, care arată că în cazul în care costurile cresc, atunci vor trece în prețurile finale. Această formulă nu s-a aplicat în ultimii ani. Există aici un bagaj dificil în ajustarea prețurilor la gaze în raport cu creșterea costurilor, ceea ce ar fi trebuit dacă mecanismul ar fi fost aplicat. Aceasta reprezintă o corecție a lipsei de ajustare a prețurilor din trecut;
n În sectorul de sănătate există mai multe probleme. România, comparativ cu alte țări din UE cheltuiește sume relativ mici de bani ca pondere din PIB pentru sectorul sanitar. În plus, banii nu sunt cheltuiți întotdeauna eficient. Acum sunt derulate acțiuni pentru a demara reforma în domeniul sănătății. Am convenit cu Guvernul că vor exista studii de impact și analize financiare astfel încât să ne asigurăm că măsurile propuse pot să fie realmente implementate din punct de vedere financiar și să se asigure că sectorul de sănătate, un sector important pentru economie, se va găsi într-o poziție financiară “sănătoasă”;
n Există progrese înregistrate în reforma sectorului energetic care sunt indispensabile pentru a potența creșterea pe termen lung. Sectorul energetic ar trebui să fie foarte profitabil și să fie motorul investițiilor și al veniturilor guvernamentale astfel încât să se poată folosi acești bani pentru investiții în sănătate, educație, infrastructură;
n Un element important este să se alinieze mai bine prețurile la utilizatorii finali la gaze și electricitate față de costul de producție pentru a îmbunătății performanța sectorului energetic;
n În sectorul transporturilor sunt necesare eforturi majore pentru a îmbunătăți eficiența investițiilor publice în special în privința rețelelor de cale ferată și drumuri. Există multe proiecte demarate și nefinalizate;
n Implementarea Codului muncii a îmbunătățit până acum semnificativ funcționarea pieței muncii. Și codul de dialog social ajută la menținerea creșterilor salariilor în concordanță cu creșterea productivității. Vom analiza în următoarele 2-3 luni și vom încerca să convenim măsuri care să ajute la creșterea ratei de ocupare a forței de muncă. Există mai multe opțiuni.
-
Carmen Ravon, CBRE: În București ar mai trebui să fie cel puțin un mall. Dacă un retailer vrea acum să deschidă 10 spații, nu are unde. Pentru retailul stradal nu văd o mare speranță. Gradul de ocupare din centrele comerciale a ajuns la 99%, iar brandurile care vor să intre în România stau pe liste de așteptareBusiness Construct · 13 noiembrie 2026
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere după T1 2022ZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Milioane de utilizatori au rămas fără acces. UPDATE ora 14:00. Serviciile încă nu sunt funcționale, dar Microsoft transmite că le restabilește treptatEveniment · 13 noiembrie 2026