Versiunea completă
Business Internaţional

FMI: Spania se confruntă cu probleme grave, care necesită reforme susținute

Spania se confruntă cu probleme grave, care necesită reforme economice susținute, inclusiv bugetare, a declarat joi Gerry Rice, purtător de cuvânt al Fondului Monetar Internațional, transmite Reuters.

Anca Dumitrescu - Mediafax · 5 aprilie 2012 · 1 min de citit

Spania se confruntă cu probleme grave, care necesită reforme economice susținute, inclusiv bugetare, a declarat joi Gerry Rice, purtător de cuvânt al Fondului Monetar Internațional, transmite Reuters.

Rice a afirmat într-o conferință de presă că FMI analizează încă detaliile bugetului prezentat de guvernul de la Madrid în Parlament, care prevede reduceri drastice ale cheltuielilor.

Uniunea Europeană a cerut Spaniei să reducă deficitul bugetar cu 3,2 puncte procentuale în acest an, la 5,3% din PIB.

“Vom sublinia necesitatea ca Spania să respecte noua țintă a deficitului bugetar, nu doar la nivel central ci și la nivelul autorităților regionale. În mod clar problemele cu care se confruntă Spania sunt grave, iar piețele financiare rămân volative”, a spus Rice.

Spania este singura țară care nu a beneficiat de creșterea prețurilor obligațiunilor, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a împrumutat băncilor peste 1.000 de miliarde de euro, investitorii anticipând că guvernul de la Madrid va fi nevoit să ceară ajutor financiar internațional.

Costul contractelor CDS de asigurare a datoriilor spaniole a crescut cu 21% în acest an, la 4,61 puncte procentuale, potrivit companiei de cercetare a pieței CMA.

Premierul spaniol Mariano Rajoy a avertizat miercuri, pentru a doua oară într-o săptămână, că Spania se află într-o “dificultate extremă”.

Citește și