FMI vrea să schimbe programul metroului din București
Fondul Monetar Internațional (FMI) a solicitat Guvernului ca, până la sfârșitul lunii iunie, să modifice programul de funcționare al Metrorex
Fondul Monetar Internațional (FMI) a solicitat Guvernului ca, până la sfârșitul lunii iunie, să adapteze programul de funcționare al Metrorex “la cerințele pieței” și să majoreze veniturile companiei prin punerea în circulație, începând cu anului viitor, a 16 noi garnituri de tren.
Noile condiții impuse pentru Metrorex au fost incluse în scrisoarea de intenție convenită de Guvern cu FMI în urma misiunii din ianuarie-februarie.
Metrorex se află pe lista companiilor de stat monitorizate de FMI și ale căror pierderi trebuie incluse în deficitul bugetar.
Un studiu elaborat la sfârșitul anului trecut de Banca Mondială indica faptul că un sfert dintre cele 154 companii de stat monitorizate au acumulat pierderi care ajung și la sute de mii lei/angajat, în această categorie fiind inclusă și Metrorex, cu pierderi de 14.000 lei/angajat.
Pentru acest an, Metrorex speră la un nivel egal de venituri și cheltuieli, după ce anul trecut o bugetat o pierdere de peste 50 milioane lei. Datoriile companiei însumau la finele anul trecut 156,7 milioane lei.
-
Încă o relație iese la iveală în scandalul care l-a dat jos pe Jensen Huang și a zguduit acțiunile starului bursier: fostul CEO Nvidia ar fi avut o aventură și cu o a doua angajată, scrie Reuters. Congresul SUA vrea să-l audiezeBusiness Internaţional · 12 noiembrie 2026
-
Ediția 13 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 12 noiembrie 2026
-
Agenția media United Media Services a obținut medalia Platinum EcoVadis și intră în top 1% dintre companiile evaluate la nivel globalZF 24 · 12 noiembrie 2026