Focus Ecoboost: economie de combustibil în trei cilindri
În urmă cu un deceniu chiar și inginerii de top nu prea își puteau imagina un motor în trei cilindri de 1,0 litri pe un model compact. Acum acest concept a devenit realitate și ar putea, din nou, schimba industria auto.
Lansarea motorului Ecoboost de 1,0 litri, în trei cilindri, este unul dintre cele mai așteptate premiere de la Ford în acest an, alături de B-Max. Cele două noutăți au ca punct comun Craiova, având în vedere că propulsorul în trei cilindri va fi produs atât la Köln, în Germania, cât și la Craiova, unde va fi asamblat și B-Max de luna viitoare.
Primul model echipat cu motorul Ecoboost este Focus, urmat de B-Max și C-Max. Mai mult, este posibil să vedem noul propulsor pe Mondeo sau Fiesta ST, dar într-o versiune de 177 CP. Pentru moment motorul Ecoboost este disponibil în versiuni de 100 CP, cuplată la o cutie de viteze manuală de cinci trepte, și de 125 CP, cu o transmisie în șase trepte.
Decizia de a proiecta un astfel de motor a fost luată în contextul în care mai toate taxele de poluare sunt calculate în funcție de emisiile de dioxid de carbon și de capacitatea cilindrică. Dieselurile sunt eficiente, dar sunt mai mari, iar motoarele “simple” pe benzină nu mai sunt la fel de eficiente precum și-ar dori constructorii.
Având în vedere că Focus a fost proiectat pentru a găzdui sub capotă inclusiv un motor de 2,0 litri sau chiar mai mare, un motor de 1,0 litri determină automat mult spațiu în jurul acestuia. Chiar Roger Ratley, gasoline powertrain development manager, spunea că blocul motor al noului Ecoboost poate încăpea fără probleme pe o hârtie A4. Mai mult, propulsorul are numai 97 kg, cu toate că este realizat din fontă și nu aluminiu, în timp ce motorul de 1,6 litri pe benzină cântărește 130 kg.
De la volan se poate spune că motorul este unul foarte rafinat. Spre exemplu, pe autostradă, la 120 km/h se aude mult mai tare zgomotul produs de vânt decât cel al motorului. Chiar și atunci când este turat mai “violent” la 4.000 – 5.000 rpm propulsorul nu deranjează ocupanții habitaclului. Era de preferat o coloană sonoră mai prezentă, dar să nu uităm targetul motorului.
Spre deosebire de motorul pe benzină aspirat de 1,6 litri, Ecoboostul de 125 CP este mult mai plăcut de condus. Nu urcă în ture la fel de repede precum cel de 1,6 litri de 150 CP, dar este elastic, oferă reprize bune în depășiri și poate fi chiar economic. Spre exemplu, pe un drum sinuos de munte, consumul mediu înregistrat de computerul de bord a fost de 8,5 litri/100 km, având în vedere că s-a adoptat un stil de condus mai sportiv. Când s-a mers mai economic, consumul a scăzut aproape de 6 litri/100 km.
Alături de consumul redus principalul avantaj al noului Focus îl reprezintă costurile reduse cu taxarea – impozitul anual este de 40 de lei față de 63 de lei în cazul motorului de 1,6 litri, în timp ce taxa de poluare este de 45 de euro față de 240 de euro în cazul celui de 1,6 litri. Astfel, luând în calcul taxa de poluare achitată la prima înmatriculare diferența față de motorul de 1,6 litri se reduce la 600 de euro.
Ford Focus 1,0 i Ecoboost
Propulsie: L3, 999 cmc, tracțiune față, transmisie manuală cu șase trepte, 125 CP la 6.000 rpm, 170 Nm la 1.500 rpm
Performanțe: 0-100 km/h 11,3 s, viteză maximă 193 km/h, consum mediu 5,0 l/100 km, emisii CO2 114 g/km.
Preț: 17.600 euro cu TVA
Plus: Motor elastic și silențios, taxe foarte mici
Minus: Consum ridicat atunci când este condus mai sportiv
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026