FOILETON/ Adelina, ma chere (I). Cu vaporul pe străzi

când domnul Turban muri nimeni nu-l crezu din prima și, dacă nu reușești din prima, a doua oară e al naibii de greu să mai convingi pe cineva. I-am zis-o și eu, fostul lui copil de mingi din armată: dom caporal, dacă n-o luați in serios, mai bine lăsați-o baltă… bâști, mă, mucea! știam că e incăpățânat și n-o să-mi zică nimic: cum o s-o facă unde și mai ales cu ce. 12 ani l-am pândit dar, la urmă, m-au năpădit și pe mine problemele: o nevastă blondă, doi copii negri și Pichi, lupoaica aia de fată pe jos in fiecare an in fața cârciumei lui Jean, ăl de’n tinerețe fusese dj la city fm, de-a rămas și acuma cu vocea aia șmecherească – de zici că toată lumea infulecă parmezan și bea grasă de cotnari. când va muri domnul Turban imi ziceam că voi fi acasă in camera din fund scoțând hălci de texte din hegel din melville din strindberg. El mă va anunța și atunci voi țâșni pe prispă trăgându-mi rolele din fugă incheind clapele infigându-mi căștile adânc in urechi rulând apoi cu mișcări prelungi in reluare către marea poartă unde Viziru se hârjonea cu Pichi. Voi căuta un post cu muzică ritmată, chiar proastă pe alocuri, și-mi voi potrivi venele de pe gambe. Dl. Turban nu se va inălța până când nu voi da ocol in cinstea sa morenei adelina cu sâni ovali proaspăt ovali. Adelina e visată de toți prietenii mei neinsurați și neinsurabili. O văd mereu la marginea parcului pitită sub monedele răsfirate din pomii terfeliți de toamnă. Câhh, aiurea frază! cine ești tu adelina? sunt septembrie ioane. ce frumoasă ești! nu vrei să dansezi cu mine in jurul focului? dl Turban mi-a zis să nu dansez cu bărbați cu cioc. dar dacă dansezi iți voi lăsa ție ciocul, adelina. ei, ce zici? fanfara va răsuna din chioșc valsuri rumbe palazuri. Copiii se vor răsuci scălâmbăi pe lângă militarii chipeși inșurubați la gura trombonului. uite cum se vor bălăngăni pensionarii din cartier! Rolerii vor zbura ondulat pe lângă chioșc cu o cască scoasă din ureche. trosc! un bețișor intre role și ioan va ridica brațele in sus descumpănit, se va răsuci inspre vârfuri, se va frânge din mijloc, se va prăbuși intre bănci. Zi, adelina, dansezi? Iți voi lăsa ție ciocul, adelina, ei, ce zici? Trei ani au trecut până s-o conving pe adelina să danseze. Doar omul-meu-oaie mă tot imboldea: dansează, dans, dans. Ritualul de imperechere dansantă a fost intrerupt de trei ori, o dată pe an. Prima oară când am mers la hramul mănăstirii Bodrog, a mai veche din țară, și capota de la vechiul Audi 80 mi-a sărit pe parbriz. Era să intru intr-o turmă de oi și in ciobanul visând in bâtă. Plecasem să cer ajutor călugăresc la cucerirea adelinei. La Bodrog era fierbere mare și inăuntrul zidurilor de cetățuie se găseau ca la vreo 200 de oameni tolăniți pe pături, crăciți, jucând cărți pârțâind sau dormind inconjurați de felii de lubeniță roase. N-am pus la socoteală puradeii și bulibașele burtoase cu mâinile in buzunare până la ciot, ăăă cot, ca niște parlamentari. Discutau bișniță. Zece preoți slujeau la altarul de vară din curte, zece călugări spovedeau lumea pe la colțuri, zece diaconi impărtășeau in cele două biserici. In biserica nouă, adâncă și lambrisată cărămiziu, un preot tânăr cu ochelari sorbonarzi pilduia frumos; in naos și pronaos țărăncile dormeau una peste alta cu durligele și bulanele bucălate la vedere. In biserica veche spovedea un popă bătrân. Femeia abia șoptise: părințele, am două avorturi, of! of! că ceata de credincioși se și imbulzi mai aproape: auzi! auzi! Mai in spate, oameni buni, mai in spate! se burzului părintele. Corul catedralei, venit cu mic cu mare, răsuna dumnezeiește in curte… Văzând că nu-i chip să prind loc la spălarea sufletului, m-am așezat la coadă la piatra-cu-inimă de la intrarea mănăstirii. Un pietroi alb-cenușiu, un pic transpirat. Dacă iți lipești urechea de el auzi cum ii bate inima tica-tac! Ca la masa de marmură de lângă Golgota, unde ajunge să-ți proptești urechelnița și ințelegi că soldații bat piroanele in picioarele crucificaților de acu 2.000 de ani. Oricum, n-ai timp să te dumirești prea bine – enoriașii te imping de la spate: hai, frăție, doar nu ești surd! nu vezi câți suntem la coadă? Așa că repede m-am lăsat in genunchi, urechea strâns lipită de inima pietrei: tic-tac, f-f-ugi d-de Adelina, tac-tic! Ah, câtă superstiție! Cum să pleci auzul la asemenea răutăți și pizme? Pieptiș am tăiat mulțimea de trupuri sforăind cu pârțuri chiar in fața altarului de vară unde slujeau zece mitropoliți. Se făcuse beznă. Indreptându-mă spre câmpul pe care erau incolonate sute de mașini, am văzut lumea lipind lumânări pe cele trei statui ale Sfintei Fecioare cu Pruncul in brațe. Cu atâtea lumânărele pe ele păreau trei fecioare-cometă orbecăind in noapte. De-a lungul drumului se scurgeau sătencele cu broboade pe cap: ce sunteți așa nesimțite? părințeii abia au terminat de curățat statuile. o lună s-au chinuit să dea funinginea jos! Al doilea semnal cu dublă deschidere, pentru că intotdeauna in orice văd o inchidere și o deschidere, un inceput și un sfârșit, a fost accidentul+cafteala. Bușirea mașinii m-a dus cu gândul la ceva grav in legătură cu soarta dlui Turban, in timp ce ciomăgeala mi-a adus-o pe cap instantaneu pe Adelina. Mă intorceam de la vărul meu Zoli. Serbaserăm onomastica fetiței lui. Fiind căpitan la penitenciar, tatăl ii adusese Sănduței daruri potrivite pentru un bebe de două luni, fabricate chiar de pușcăriași: un cuțit șlefuit dintr-un ciolan de dulău, un belciug din aluminiu bun pentru pierceing nazal și o ciocănitoare impăiată, vopsită roz. Eu venisem cu un coiot maroniu din pluș. I se putea deșuruba nasul. Dacă-l strângeai de laba stângă, cânta din burtă “Iubire sălbatică”, de Pepe. Conducând inspre ei uriașul Audi 80 am trecut pe la mama lui Zoli, s-o iau și pe vară-mea, Nina. Se făcuse intuneric și cârmeam vaporul roșcat cu greutate de-a lungul străduțelor flancate de clădiri austro-ungare cu salcâmi in față. Farurile scoteau din noapte cancerul cărămizilor și mirosul verde de mucegai. Apoi mi-a ieșit in față blocul lui Zoli. L-am văzut fumând la fereastră. Am oprit motorul și m-am dat jos să-l salut. stinge, băi, farurile, că ți se duce naibii bateria! Altminteri o petrecere destul de plicticoasă: am văzut mobila, noul colțar, televizorul, camera copiilor, copiii. Deja terminasem primul pachet de Kent. Când s-a trecut la poze m-am luat de whisky. Aici noi doi in luna de miere prin Croația; aici Bănel la un an și trei luni in brațe la bunică-sa, acolo Sănduța dând de mâncare la porci in Gai. Pac! au inchis albumul. Buun! Mai discut o vreme despre casa de vacanță pe care și-o construiesc la Trei insule, despre gradul de maior pe care o să-l primească peste un an (da’ vezi să nu afle nimeni), despre Peugeot-ul pe care o să și-l aducă din Franța peste doi ani. Gata, am scăpat! Ies in noapte și se face două. O iau cu mine și pe vară-mea. Urc in mașină, le fac cu mâna. pornește, bă, motorul inainte să aprinzi farurile! rămâi fără baterie! Bag vaporul in marșarier, il răsucesc de-a curmezișul drumului. Scap ambreiajul și motorul se oprește. Asta e! Caut niște muzică la radio: Metallica. Ninei nu-i place – prea aspră. Răsucesc butonul și măcelăresc posturi de știri. Apoi Alicia Keys. E bine? Perfect! Pe mine insă mă adoarme. Și brusc un tun cu lumină ne trage in ceafă. Claxonează o Mazda veche, neagră, apărută de nu știu unde. Bine, bine, ai răbdare, ce dreacu’! repornesc vaporul care țâșnește in salturi mici. Ho, ho! Plutim legănați de strada acoperită cu pietre cubice lucioase. Pe alocuri sunt gropi mari din cauza pământului de dedesubt, ghemuit spre adâncuri. Vaporul vișiniu taie gropile cu balans mare. Aerul călâi ne izbește din lateral și tangajul dă să ne răstoarne. Nu vorbim. Fumăm și scuipăm fumul pe ferestrele deschise. In caz că ne răsturnăm, putem țâșni mai repede afară. Drumul deșălat face ca jeturile de lumină ale farurilor să improaște aiurea ziduri, coroane de copaci, păsări de noapte, un cer, niște stele. Țin strâmb de volan și cârmesc pe linia de tramvai de pe mijlocul străzii. E singura soluție ca să scap de valurile de piatră. Ajungem in sfârșit la biserica sârbească. Inainte se cască groapa care duce spre zona Boul Roșu. Ca să o traversezi, iți trebuie un vapor de teren, 4×4. Cu un gest brusc o cotesc la stânga, pe lângă Facultatea de Teologie, pe lângă piață. Acum rulăm pe asfalt, dar răul de mare ne face să ne crispăm de greață; până și Alicia Keys lălăie moale, gata să vomite din moment in moment. Mai fac o dată la stânga și frânez in fața casei unde stă Nina. Imi urează noapte bună, să am grijă cum conduc. Traversează și intră pe poarta din fier forjat de lângă magazinul de lumânări. Invârt butonul, obțin un Dire Straits. Semnalizez și demarez. Strada pustie. Până in intersecție mai sunt 200 de metri. Mai aprind un Kent și fumul țigării ia chipul Adelinei. Stă așezată turcește pe un covoraș roșu, pufos. Mă privește fix, șoptește: parfumatule, m-ai uitat de tot? Iși duce mâna la ceafă și, cu un gest jucăuș, iși desface turbanul inalt ca un coc. Turbanul i se răsfiră peste umeri. Scutură din cap și turbanul șaten i se răspândește pe chip. De sub firele drepte ii văd dinții albi, transparenți. Din volumul in pregǎtire “Instrucțiuni de folosire a pǎrului alb”

Va urma