FOILETON/ Bufonul din Transilvania (III). Fantoma pălmuită

– Dar știi care a fost atunci, și vorbim de mijlocul secolului 15, lucrul cel mai șocant?
– Nu.
– Se presupunea atunci că un mort apare destul de repede după deces.
Îi privește pe toți pentru a vedea dacă este ascultat.
– Însă cazul acesta este surprinzător prin faptul că apariția strigoiului s-a întâmplat la mai bine de patruzeci de ani de la moartea personajului.
– Față de marea majoritate a celorlalte apariții, nu-i așa?, care aveau loc la timp.
– Cum asta, dragă, cum adică la timp?, își întreabă bătrânica mioapă soțul.
– Adică la puțină vreme după moarte, când memoria lui este încă proaspătă la cei care l-au cunoscut. Tocmai ăsta e clou-ul, ca fantomele să-și întâlnească cunoscuții, he, he. Să-i bântuie.
Charles ia o dușcă din pahar și îl invită pe Jimmy să continue.
– Documentul are o formă deopotrivă narativă și didactică. Iar autorul se implică total. Ca vizionar, apoi ca exorcist și în cele din urmă și ca un fel de reporter avant la lettre, ca să zic așa. El își notează tot ce-i spune un martor.
– O, acum înțeleg. Și în scenariul lui Michael apariția fantomei sale survine la fel, după foarte mult timp. O-ho, chiar după câteva sute de ani.
Sara încheie privindu-l întrebătoare pe Michael, care încuviințează din cap.
– Mie îmi este mai familiar tratatul lui Jakob de Juterborg. Și continuă apoi cu vocea mai îngroșată, privindu-și insistent soția. El spune că prezența invizibilă a sufletelor se manifestă prin farfurii și vase care sunt aruncate și care se sparg, prin mobila răsturnată, prin lovituri, prin râsete, he, he…
Michael însă mai aude acum și un alt hohot de râs, care seamănă cu al lui Touchstone, și privește înfricoșat într-o parte a camerei, unde descoperă un tablou în ulei ce-l înfățișează pe Touchstone, aproape în mărime naturală, cu o figură severă și îmbrăcat într-un costum de început de secol 20. Șocat, vrea să vorbească, însă nu-l poate întrerupe pe Charlie, care povestește în continuare cu aplomb. Când dracu’ a mai apărut și tabloul ăsta acolo?
– …plânsete, chiar aplauze și aruncări cu pietre. Prin această scriere, strigoii sunt integrați perfect în sistemul religios oficial.
Michael deschide gura să vorbească. Privește iar spre tablou, însă descoperă că Touchstone nu mai are aceeași mină sobră, din contră, chiar schițează un zâmbet. Îl privește siderat câteva clipe. Apoi Touchstone, care este îmbrăcat acum la fel ca imaginea sa din pictură, pornește spre el, tabloul rămânând nemișcat în spate, pe perete. Touchstone îi face un semn să tacă, cu degetul arătator la gură și cu o mină conspirativă. Michael se lasă pe spate, alb și îngrozit. Îi privește rapid pe ceilalți și constată că aceștia nu-l văd pe Touchstone. Bătrânica este chiar prinsă de povestirea soțului ei, pe care-l privește nedumerită.
– Asta ce mai înseamnă?
– Păi, credincioșii ar fi trebuit fără întârziere să-și facă penitență și să ajute sufletul celor morți. Nu-i așa, Jimmy?
– Da, da, chiar așa.
Touchstone ajunge lângă Michael, care-l privește șocat.
– Nu mă da de gol – și nici pe tine. Ei nu mă pot vedea. Și nici auzi.
– Dar nu…?
Jimmy se întoarce spre Michael și îi vorbește convingător, crezând că acesta l-a contrazis.
– Ba da, Michael, te asigur că așa se consemna în epocă.
– Bine, da… Voiam să… Hmm…
Jimmy nu-l mai bagă în seamă.
– Se aprindeau lumânări și se făcea semnul crucii până la paroxism. Oamenii erau îngroziți. Ba chiar se aducea aghiasmă și se agita cădelnița de zor. Brrr! Ce spaime teribile!
Touchstone apare în spatele lui Michael și îi vorbește la ureche.
– Du-te la toaletă. Putem să discutăm acolo netulburați.
– Da, e bine așa!
Ceilalți îl privesc pe Michael mirați.
– Michael, ăștia te aud când îmi vorbești, ce dracu’, vrei să strici totul?
– Nu. Apoi continuă spre ceilalți, care-l privesc mirați. A, ba da, am vrut să confirm ce spunea Jimmy, bineînțeles că așa era. Vă rog să mă scuzați.
Michael se ridică și pornește spre scară.
– Michael!
Michael se oprește.
– Este și aici, jos, o toaletă. Uite acolo.
Michael îi mulțumește printr-un gest din cap și pornește în direcția indicată de Charlie. Iese în holul principal unde, lângă scară, este ușa toaletei. O deschide și intră.

*

Michael intră furios și face câțiva pași spre ușa wc-ului.
– Unde ești?
Deschide ușa intempestiv. Cabina este goală. Se întoarce strigând.
– Touch…
Însă amuțește când se trezește nas în nas cu Touchstone.
– Cine dracu’ ești?
Touchstone, care este ceva mai înalt decât Michael, îl privește de sus, cu un aer sever.
– Mai întâi de toate trebuie să înveți să-i respecți pe oameni. Face o pauză, timp în care amândoi se privesc încruntați. Sunt, hai să zicem, o fantomă!
Michael îl mai privește câteva clipe. Apoi îi trage o palmă.
– Nu, nu ești!
Touchstone este surprins.
– Tu crezi în prostiile alea din filme și cărți cu fantome imateriale?
Michael îi mai dă o palmă.
– Nu, nu cred în prostiile alea! Dar nici în ale tale!
– Hei, să nu mai faci așa ceva vreodată! Și de ce, mă rog, nu crezi că sunt o fantomă?
– Pentru că fantomele nu se sinucid. Adică nu vor să se sinucidă.
– Ei, și asta de unde ai mai scos-o? He, he. Eu să vreau să mă sinucid? E ridicol.
– Te-am văzut!
Cu un gest demonstrativ, Michael scoate funia din buzunar.
– Dacă nu interveneam eu la timp, acum erai mort, spânzurat, atârnând de-o cracă. Cu lupii la picioare și cu ciorile ciugulindu-ți scăfârlia.
Touchstone începe să râdă.
– Cum să mă sinucid când eu sunt mort de aproape cinci sute de ani?
– Și susții că nu voiai să te sinucizi?
– Bineînțeles că nu. Nici n-aș putea.
Michael îl privește puțin speriat.
– Însă îmi place uneori să stau agățat de un picior, spânzurat. Îmi place să privesc natura, oamenii și invers. Dar ai apărut tu și mi-ai stricat toată plăcerea.
– Și susții că ești o fantomă?
– Văd că începi să pricepi?
– A cui?
– A mea, firește! He, he.
– Ha, ha-ha. Și cine dracu’ ești tu?
– Eu sunt bufonul regal Touchstone, spune englezul pronunțând răspicat și cu o nuanță clară de infatuare. Ți-am și spus că l-am precedat pe cel al lui Shakespeare, dar nu m-ai înțeles. Sunt convins că tipul m-a folosit ca pe o sursă de inspirație, ca model.
– Și, presupunând că până aici te-aș crede, spune-mi ce adulmeci pe-aici prin zonă.
– Michael, doar animalele adulmecă!
Michael îl privește lung. Treptat, curiozitatea câștigă în fața furiei. Își schimbă tonul și nu-l mai privește încruntat.
– Am greșit. Nu am vrut să te jignesc. Îmi pare rău.
– Îți accept scuzele. Șș, nu-mi mai pune întrebări, îți spun eu repede ce poți afla acum, în câteva clipe. Nu uita că ești așteptat.
Michael aprobă.
– Am limba ascuțită, adică așa o aveam și când trăiam în viața aia efemeră. Știam că pot spune lucruri pe care nu le putea spune nimeni, lucruri pe care unii nici măcar nu ar fi îndrăznit să le gândească. Ăsta era statutul meu de bufon regal. Și sunt și foarte deștept. Din cauza asta nu am putut avea nici prieteni și nici relații mai stabile cu vreo femeie. Nu aveam ce comunica nici cu ei, nici cu ele. Și apoi a venit un moment când am aflat că regele meu s-a decis să mă decapiteze. Am fugit din Londra, dar, pe măsură ce fugeam, urmăritorii mei apăreau după mine. Am fugit din ce în ce mai departe. Am ajuns în cele din urma la curtea Transilvaniei. Zece ani am stat aici și tot atât le-a trebuit și lor să-mi dea de urmă. M-au omorât ca pe un vampir, cu o țepușă de lemn înfiptă în inimă, pe la spate. Mișeii!
Michael vrea să spună ceva, însă bufonul e mai rapid.
– Fugi, oamenii ăștia vor să te omoare, de-aia te-au adus aici. În locul tău aș zbughi-o imediat de-aici. Fugi!
Touchstone dispare. Michael, șocat și extenuat, se reazemă de un perete și se lasă pe vine. Rămâne în poziția asta. După câteva clipe intră doamna Pennington, care, fără să-l vadă, se îndreaptă spre lavoar. Michael sesizează că bătrânei îi atârnă la spate o coadă de drac. Se ridică încet, cu o mare teamă în priviri, și se îndreaptă spre ușă. Bătrâna, spălându-se pe mâini, îl vede reflectat în oglindă.
– Michael, tu ești?
Bătrâna se întoarce spre el mijindu-și ochii pentru a-l vedea mai bine prin ochelarii cu lentile groase.
– Da, scuzați-mă, tocmai ieșeam.
Michael iese speriat, fără să-i mai dea timp bătrânei să mai aibă vreo replică.

*

Michael se îndreaptă spre ieșire, dar în dreptul ușii deschise îl vede pe Jimmy fumând.
– E fascinant! Unde mai simți natura atât de aproape? Ia ascultă numai puțin, auzi lupii?
Urletele lupilor se aud, într-adevăr, foarte aproape. Michael zâmbește stânjenit și face câțiva pași spre ușă. Privește cu nesaț afară, de parcă ar vrea să fugă. Îl privește pe Jimmy, în care vede acum un fel de gardian care-l împiedică să pornească spre libertate. Însă Jimmy își aruncă țigara în zăpadă, îi zâmbește și pleacă spre salon. Michael rămâne singur în cadrul ușii.
Face un pas și iese afară. Respiră și privește spre mașină. Are în priviri tentația evadării. Vede niște urme, care par mai proaspete decât altele, ce merg pe lângă fațada cabanei. Porneste încet după ele, privindu-le atent. Deodată aude vocea bufonului care-l atenționează.
– La o parte, Michael!
Michael aude un hârșâit și face un pas rapid în laterală. În spatele lui cade de pe acoperiș un țurțure mare de gheață. Michael îl privește speriat pe Touchstone.
– Ai fost binevoitor cu mine și ai vrut să mă ajuți. Așa ceva nu prea mi s-a întâmplat nici măcar în timpul vieții. Acum te-am ajutat și eu. Fugi, Michael, fugi, pleacă acum!
Până să apuce Michael să răspundă, Touchstone dispare.
– Hei! Hei! Nu pot să plec chiar așa. Risc să pierd contractul, toți banii… Touchstone!
Nici un răspuns. Michael rămâne câteva clipe, apoi iși ia inima în dinți și intră în cabană.

Va urma