FOILETON / Tagged: Brașov, Strada Republicii (II)

 
– Adu, băi, odată, lada aia!
– Ce ladă, băi, ești nebun!?
De sus, de undeva, se mișcă o perdea, in colțul din dreapta al geamului se văzu un ochi și vârful unui nas, după câteva secunde perdeaua se mișcă iar, ochiul și vârful nasului dispărură.
– Cum ce ladă? Ce ai făcut, nenică, te-ai imbătat doar uitându-te la sticle sau ce? Hai mă, mai repede, că vine Miss Stewart și să vezi atunci: „Hello, darling – everything is ok? What a beautiful day” zău, eu cred că i se trage de la yoga toată damblageala asta… că am văzut eu anunțul cu ochii mei, nu-s chior, iți spun io că barul ăsta-i de de vânzare… si asta ne vinde gogoși umplute, că ce zi frumoasă, frumoasă-frumoasă, dar până când… dacă află Ioana că pierd și locul ăsta de muncă, nu știu dacă mai găsesc pe cineva să imi facă ciorba…
-Hai, mă, ce, Ioana e doar de-o ciorbă? Ce mult o iubești, mă, n-am ce zice…
-Nu, băi, deșteptule, nu știi cum vine vorba? Mi-am găsit cui să-i vorbesc eu de… stai, măi, să nu uit, când vine noua stație de sonorizare? s…t
Pentru că i se păru că cei doi se uită in sus, cu un gest rapid, Doamna Bertha trase repede perdeaua la loc, intrebându-se apoi cu o voce șoptită: „Oare m-au văzut? Ce or să creadă acum despre mine, doamnă respectabilă, că mă feresc de ei? Nu, nu vreau asta, pentru nimic in lume!” Cu gândul acesta in minte, deschise ușa balconului, având parcă un aer victorios și vădit dezinteresat. Balconul era exact deasupra celor doi barmani care descărcau marfa. Vocea lor se opri când auziră scârțâitul ușii.
– Bună ziua, doamna Berna! se auzi incet vocea unuia dintre băieți.
– Bertha, deșteptule, că face scandal, ii făcu observație cealaltă voce pe un ton răgușit. Bună ziua, Doamna Bertha, ce mai faceți? se auzi glasul mieros al lui Mircea, pentru a-i intra in grații mai ușor. s…t
– Mulțumesc, sunt bine, Mircea, spuse aceasta, vreau să știu ce se mai aude, eu saptamâna viitoare să știi că mă duc la poliție, la mine la ușă nu a venit nimenea să clarifice situațiunea asta, cu atât mai puțin doamna Stewart sau cum ai spus că o cheamă pe șefa ta, completă imediat aceasta, dorind să sugereze că nu și-ar bate capul să rețină astfel de lucruri nesemnificative, cum ar fi numele patroanei de la barul de jos. s…t
– Ne pare rău, sincer ne pare rău pentru toate, noi am vorbit cu dânsa, dar până nu găsește pe cineva care să-i traducă cât de cât, nu are rost să vină doar de dragul de a veni. Mircea stătu puțin pe gânduri, așa cum făcea ori de câte ori vorbea cu doamana Bertha, parcă selectând anumite cuvinte, anumite sensuri, pentru ca după câteva secunde să iși continuie fraza: „cine știe ce incurcături s-ar isca…”s…t
– De ce nu vii tu, Mircea, sunt sigură că te-ai descurca, răspunse doamna Bertha. „Sunteți tare…” incepu Mircea după care se opri iar brusc. Acum observă și doamna Bertha că Mircea se poticnea la fiecare replică, dar nu iși putea explica de ce, nu și-ar fi putut imagina ce este in mintea lui, dacă ar fi știut insă, s-ar fi simțit tare flatată. Mircea o respecta foarte mult, astfel incât in prezența acesteia incerca pe cât posibil să folosească un vocabular mai ingrijit. „Sunteți tare amabilă”, continuă in cele din urmă Mircea, dar nu pot risca și vedeți dumneavoastră problema aceasta este mai delicată, poate …s…t
– Poate iese cu cafteală, doamna Berna, interveni repede Ionel, colegul lui Mircea, care până acum fusese ocupat cu scrierea unui sms. Asta făcea Ionel toată ziua la muncă, intre două comenzi se ascundea repede după tejghea și mai butona ceva la telefon. Când Mircea il intrebă cui ii tot scrie, acesta ii mărturisi că prietenei lui, plecată in Spania, și că trimițându-i mesaje reușește să o supravegheze mai bine.
– A, spuse Mircea, tot in Spania ca Urecheatu, nu ?
– Ce Urecheatu, mă, ce Spania???
– Cum, măi, nu mi-ai spus tu că Urecheatu, și spunând numele acestuia Mircea avu grijă să lungească fiecare literă, cum care Urecheatu? Sau… mă, tu m-ai mințit!
– Aaa, stai, băi, că am uitat, sigur Urecheatu e tot in Spania, daa ce , nu văd legătura și ce dacă e tot in Spania, ce, bă? răspunse Ionel enervat peste măsură.
– Nu, mă, ce te agiți ca un Pepsi fără dop, doar mă gândeam ce mulți români sunt in Spania și că, uite, chiar și prietena ta e acolo.
Ionel respiră cumva ușurat, credea că o să ii spună și Mircea același lucru care il măcina pe el de când plecase Sabrina, prietena lui, in Spania. Cum se nimerise ca aceasta să lucreze tocmai in același oraș și chiar la aceeași firmă unde lucra Urecheatu – o cofetărie intr-un mic orășel de lângă Roma – era pricina frământărilor zilnice cu care se confrunta Ionel. Și de data aceasta, ca de foarte multe ori, el aștepta să fie ajutat. Dorea ca Sabrina să-i găsească acolo ceva de lucru și să plece, că aici „nu poate face mare scofală”. Acum aștepta vești de la Sabina, insă, pâna       una-alta, o innebunea pe aceasta cu mesaje. Să o sune era prea scump, doar duminica iși permitea; in rest, ii trimitea atâtea mesaje de-ar fi putut scrie o carte intreagă. Inventase chiar un sistem economic de compunere a mesajelor, care devenea un adevărat labirint de litere penru cel căruia ii era adresat:
 

BunaDimineataIubireaMeaEUacumMamTrezitAmmancatNisteCartofiSimaGandeamLaTineTuTeaiTrezitCumAiDormitLaCatAiAjunsAcasaAmIntratPeMessSiamVazutCaNuEstiUndeAifostAiIesitInOras?euTeiubescTu? 

– Taci, măi, din gură, ce scandal, nu e vorba de nici un scandal, șefa noastră este o doamnă foarte ințelegătoare, doar că nu știe românește, ăsta e singurul motiv pentru care nu a venit, adăugase repede Mircea.
– Bine, mai aștept o zi-două, dacă nu văd nici o schimbare, o să iau măsuri. Gata, vreau și eu să dorm ca oamenii normali, am nevoie de odihnă, răspunse Doamna Bertha uitându-se spre Mircea. Pe Ionel, „Ionică, cum l-o fi chemând”, aceasta nu-l putea suporta, era mult prea „bădăran” pentru ea. Mircea, in schimb, in afara faptului că vorbea cu dificultăți, era un tânăr „foarte gentilom”, care nu uitase să ii aducă un buchet de flori anul acesta de 8 martie.
Mircea sunase la ușa ei pe la unsprezece dimineața, ca nu cumva să o trezească. Doamna Bertha tocmai adormise cu cartea in mână, era foarte incăpățânată, iși făcuse un obicei să doarmă cu capul pe masă, „doar câteva minute, să-mi liniștesc și eu ochii”, iși spunea aceasta. Așa se intâmplă și acum. Când auzi soneria, ii trebuiră câteva secunde bune ca să se dumirească unde este, ce se aude și ce trebuie să facă. In mod normal nu ar fi ieșit să răspundă la ușă fără să iși fi aranjat părul nici dacă ar fi fost urgența urgențelor, „dacă a așteptat până acum poate să mai aștepte”, se gândea Doamna Bertha, care ținea foarte mult la aspectul ei exterior. De data aceasta insă, buimacă fiind, se duse direct la ușă.
– Bună ziua, doamna Bertha, uitați niște flori pentru dumneavostră!
Uimită din cale-afară, pentru că la ușa ei rar se găsea cineva să sune, cel mult poștărița o dată pe lună sau vreun copilaș obraznic care nu avea altceva mai bun de făcut acasă, doamna Bertha nu știuse cum să reacționeze. Mircea fusese și el uimit de infățișarea acesteia. I se părea atât de micuță stând acolo in fața ușii masive, intr-un capot alb, zgribulită, cu părul turtit intr-o parte și ciufulit in cealaltă, cu o cărare apărută din senin care descoperea rădăcinile albe, nevopsite ale părului, cu ochii bulbucați și negri. 
„Mulțumesc mult”, răspunsese aceasta, profund induioșată. Nu il intrebase de ce i le oferise, pentru câteva momente uitase și ce zi era, in fond nici nu avea importanță acest lucru. s…t Mircea avuse nevoie de câteva momente ca să iși dea seama că roșeața din fruntea doamnei Bertha era de fapt modelul unui mileu imprimat acolo – sau cel puțin așa crezu el. Intr-adevăr, doamna Bertha citea cu patimă pentru a patra oară Anna Karenina, dar nu se mai putea concentra foarte bine, astfel că, din jumătate in jumătate de oră, simțea nevoia să ațipească un pic. Și-a căutat diferite poziții: prima dată a incercat cu capul pe spate dar se sufoca, nu era deloc confortabil; apoi, așezându-se la masă, iși sprijini capul pe unul dintre brațe, dar nu era foarte odihnitor nici așa. Cu timpul insă descoperi o nouă metodă, se indepărtă cu scaunul puțin de masă astfel incât spatele să nu ii stea cocoșat, iar capul il puse direct pe tăblia mesei. Era o poziție nemaipomenită, fusesera zile când dormise acolo și trei ore neintoarsă, trezindu-se doar pentru că i se făcuse frig. Inchizând ușa, doamna Bertha, trezită din amorțeală, se duse direct la oglindă. Nu i-a plăcut deloc ce a văzut, fixativul nu reușise să câștige lupta cu lemnul dur al mesei și, ca urmare, „zici că imi iau zborul”, spuse mâniată aceasta, deși o preocupa mai mult pata roșie ce se vedea in frunte.
– Ce să fie, vai, Doamne, acolo? Cu siguranță m-am intoxicat, ce nu mi-a priit, vai de mine, ce-o fi acolo? Duse repede mâna la frunte pentru a se convinge parcă de existența acelui semn, apoi iși apropie fața incet de oglindă pentru a cerceta mai bine rana. O uimi forma ciudată a semnului de pe față.
– Phii, zici că-i o floare! remarcă aceasta.
Mai duse o dată mâna la frunte, pentru a realiza că de fapt este urma de la mileu, o floricică stilizată, „mai reușită poate chiar decât un tatuaj”. Doar doamna Bertha știa ce rușine indură când se intâlni după acest incident cu Mircea, pe hol, in drum spre pubela de gunoi. 
– Stați liniștită, ținu Mircea să adauge, sigur trebuie să vină, că doar e barul dânsei, nu cred că și-ar dori să primească vreo reclamație.
– Nu știu, nu știu ce să spun, incercă Doamna Bertha să pară cât mai distantă, eu nu mai suport și pace. Astăzi aveți program scurt, nu? Poate apuc și eu să dorm, dragă, o noapte liniștită!
– Da, doamnă Bertha, ii răspunse Mircea.
– Da, dar astăzi ne vine sta… incepuse Ionel, insă sesiză privirea incruntată a lui Mircea și se opri.
– Da, da, interveni repede Mircea astfel incât, doamna Bertha să nu realizeze că Ionel spusese ceva, făcând-o să creadă că vorbea la telefon. “Sperăm și noi să se rezolve cât de curând, vă mulțumim mult!!”
Cum era să ii spună tocmai acum că madam Stewart cumpărase o nouă stație de amplificare, păi nu ar mai fi ieșit intregi de acolo, se gândea Mircea. Ce ar putea să facă el, un biet angajat? Nu ii plăcea să se intindă mai mult decât il lăsa plapuma, așa e mai sănătos, iși zise.
 
 

Va urma