Foițe de memorie din Epoca de Aur

Muzeul Național de Artă Contemporană a alocat etajul trei al sediului său* unei revizitări artistice, în viziune caleidoscopică, a visului de aur al omenirii, comunismul, în variantă românească. Cele patru incizii în cadavrul pomenit sunt instalația “Golden Flat” a lui Alexandru Potecă (un bricolaj mai ingenios decât pare la prima vedere), colajele celebrissimului Ion Bârladeanu, cartea “Epoca de Aur pentru copii” a lui Ștefan Constantinescu, “Amintirile din Epoca de Aur” a lui Cristian Mungiu și trei scurtmetraje semnate Corneliu Porumboiu.

Ansamblul, curatoriat de Ruxandra Balaci, deși a produs reacții reținute (pe linia unor acuze de lipsă de congruență), este ceea ce trebuia să fie. Adică nu rotund, nu prețios critic, nu cu orizont exhaustiv, nu cu aspirații deliberative. Dimpotrivă, în ton cu aerul vremii evocate: șocant în disoluție, generator de disconfort, o tocană de bune și înălțătoare sentimente aranjate kitsch și turnate într-o gamelă de plastic.

Reciclarea lui Mungiu & Porumboiu & Bârlădeanu poate părea o soluție ieftină pentru scoaterea în “exergue”a lui Potecă & Constantinescu, dar este, cred, mai mult decât atât, în sensul, cel puțin, al eficienței.

Am nimerit la expoziție într-o zi oarecare a săptămânii, iar publicul (mai ales tineri și foarte tineri) prezent la etajul 3 (mai numeros, desigur, decât la instalația catodică a lui Călin Dan de la parter, așezată sub un motto de zile mari și triste: “Un palat urât de zei și martor la blestemății fără de număr ce-au făcut să curgă – ??? – vieți nevinovate”, sau decât la selecția de minimalisme arhitecturale utopice de la etajul 1), foia prin toate spațiile, descoperea, punea în legătură un panou cu altul al expoziției, re-producea (sub foarfecele unor elevi supravegheați de un dascăl) colaje în spirit Bârlădeanu, stătea la filme și le comenta, cu un interes atât de proaspăt, de autentic, încât mi-am dat seama că atât faimoasele filme, cât și nu mai puțin faimoasele colaje nu sunt ceea ce s-ar putea numi un acquis comunitar. Nu toată lumea le știe, iar cei care le știu le pot vedea, acum, într-o lumină care le sporește sensurile.

Altfel spus, nu sunt doar o umplutură sau o nadă, ci piese dintr-un mecanism articulat. Nu vreau să spun, Doamne ferește, că aceasta (accesibilitatea) ar trebui să devină un principiu de funcționare a muzeului, ci doar să constat, cu satisfacție, că, atunci când antrenează, interactiv, vizitatorii, muzeul pare mai aproape de funcția sa publică, iradiantă și programatică.

“Golden Flat” (foto 1-7), instalația lui Alexandru Potecă, are un demaraj facil, tautologic, dar, în ultimă instanță, teribil de seducător în insistența lui de parcurs. El închipuie un apartament de bloc din epoca ceaușistă, dar și, la fel de bine, un apartament de Boc, adică din zilele noastre. Totul, dar absolut totul e poleit cu aur. Canaturile ușii, frigiderul și fierul de călcat, aspiratorul și aragazul, pantofii și stropitoarea, oglinda de deasupra canapelei din sufragerie și canapeaua, mileul de pe televizor și peștișorul de sticlă, bibelourile și hainele din cuier, toate însemnele pauperității propriu-zise, dar și ale aceleia ținând de gustul, cum sugeram, atemporal, al românului mediu.

Lipsesc doar efigiile acestora (niște trupuri în manieră George Segal, însă daurite) pentru ca peisajul să fie desăvârșit aurifer (o paranteză: toată campania proRoșia Montana, cu happening-uri stradale, a avut acest principiu).

Ne aflăm într-un film despre Midas, în care tot ce atinge regele se transformă în aur. Aici, rămâne însă în joc o ambiguitate fertilă. E totul de aur sau doar aurit? Foița metalică acoperă sărăcia sau o descoperă? Și, până la urmă, rămâne bizareria instalației, care suprafolosește un trop de factură metonimică, dar care, de fapt, sondează (și restituie) cu inteligență universul mizeriei, al vulgarității, al ferentarizării care a marcat spațiul vital-ambiental al românului mediu.

Cu circa un an în urmă, a apărut la Paris o carte scumpă, dar care a avut un remarcabil succes de public: ABC 3D. Era o simplă reinterpretare a literelor alfabetului, care, în momentul când dădeai pagina, lăsa să țâșnească din plan câte o aldină, aducând, în culori și forme spațiale inedite, o caligrafie neașteptată și o viziune aproape extraterestră asupra alfabetului latin.

Cartea lui Constantinescu (care, cred, ar trebui editată, oricare ar fi costurile, în tiraj de masă, prin sprijinul Ministerului Culturii) este un ABC al ceaușismului. Un ABC 3D (foto 8-10), dar nu pentru uzul delfinului generic, ci pentru acela al unui copil obișnuit de azi, aflat la vârsta pionierului de ieri. Ies din paginile cărții șoimi ai patriei, pancarte cu chipul conducătorului iubit, bannere comuniste absurde, imagini uitate ale grădinițelor, ale centrelor de recoltare a sticlelor, ale bulevardelor flancate de oameni entuziaști, în așteptarea vreunei coloane oficiale.

Din loc în loc, tragi de câte un capăt de carton, și îți iese în față răspunsul la o întrebare de tipul “Știai că?” Ansamblul este frumos jucat grafic, divers, lămuritor în privința multor nuanțe sociale, politice, istorice, culturale, cutumiare care s-au pierdut în freamătul vremurilor. O carte anevoie de răsfoit într-un muzeu și care, tocmai de aceea, ar trebui să apară, în regim de urgență, în rafturile librăriilor.

*) “Golden Flat & Co”, deschisă la Muzeu Național de Artă Contemporană, între 11.11.2010 – 27.02.2011

DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universității București, Facultatea de filologie, secția română-portugheză. Redactor principal (și, începând cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu 1974. Redactor și art-director la diverse publicații din țară. A semnat mai multe volume de traduceri și un volum de interviuri. Din anul 2000 până în 2009 – editor executiv la Ziarul de Duminică.