Versiunea completă
Business Internaţional

Fondatorul Haribo, cel mai mare producător european de dulciuri, a murit la vârsta de 90 de ani

Hans Riegel, patronul grupului german Haribo, cel mai mare producător de bomboane european, a murit la vârsta de 90 de ani, au anunțat marți reprezentanții acestei companii familiale, citați de AFP.

Florin Badescu - Mediafax · 15 octombrie 2013 · 1 min de citit

Fiu al fondatorului grupului Haribo, Hans Riegel suferea de o tumoare la creier de care a fost operat în vara acestui an.

Din 2010, el împărțea cu doi dintre nepoții săi – Hans-Guido și Hans-Arndt – conducerea grupului, unde supraveghea activitatea serviciului de marketing.

Înființat în 1920, la Bonn, de Hans Riegel Sr., grupul Haribo – acronim pentru “Ha” de la Hans, “Ri” de la Riegel și “Bo” de la Bonn – este prezent în 15 țări europene, are peste 6.000 de angajați și exportă în peste 110 țări micuții ursuleți din gelatină, căpșunile Tagada și melcișori din lemn-dulce. Cifra de afaceri anuală a grupului este evaluată la 2 miliarde de euro, potrivit unor surse citate de presa germană, întrucât grupul nu își face publice rezultatele financiare.

Legenda spune că, la lansare, Haribo a avut drept capital un sac de zahăr, iar ca echipament a folosit un cazan, o placă de marmură și un cuptor din cărămizi.

Succesul mondial al companiei a fost construit după Al Doilea Război Mondial, de Hans Riegel Jr. și fratele său Paul, decedat în 2009.

Citește și