Fondul arhivistic Sigismund Toduță pe suport electronic/ de Radu Constantinescu

Inițiativa Academiei Române de a facsimila manuscrisele eminesciene își dovedește, în timp, efectul benefic. Nu numai asupra filelor cu grafia poetului național marcate de vreme, ci și în ceea ce privește declanșarea unor inițiative similare în cultura română. Nu mai departe, în urmă cu patru ani, publicam în paginile Ziarului de Duminică un interviu cu muzicologul Mihai Ghircoiaș, secretarul științific al Fundației Sigismund Toduță din Cluj Napoca, în care anunțam demararea unui proiect ambițios, unic în acel moment în cultura muzicală românească: salvarea manuscriselor compozitorului Sigismund Toduță prin digitalizarea acestora și realizarea unui corpus pe care inițiatorii l-au numit “Opera Omnia Documenta Sigismund Toduță”. Se vorbea în acel moment de faptul că vor fi necesari trei ani pentru finalizarea inițiativei. Nu au fost suficienți… A trebuit să mai așteptăm un an. Cu folos. Și iată că în iulie 2011 proiectul a fost finalizat! Interpreții, muzicologii, criticii muzicali din țară și din străinătate au acum acces direct la partiturile marelui compozitor clujean, fără a mai atenta la integritatea lor fizică, sau a le deteriora.

Ca să avem imaginea amplorii eforturilor depuse, trebuie să știm că moștenirea muzicală toduțiană este suficient de amplă și de diversificată ca să tempereze elanurile nesusținute de competență. Dar și de o anumită doză de încăpățânare. Să reținem faptul că Fundația Sigismund Toduță (care funcționează în casa în care a locuit maestrul, acum Casa memorială Sigismund Toduță) are în custodie 150 de manuscrise, care însumează peste 300 de compoziții muzicale (gândite separat sau în cicluri) și scrieri care privesc geneza acestora. În total, este vorba despre cca. 5.700 de pagini, care trebuia să fie scanate. Lor li se mai adaugă aproximativ altă mie de pagini cuprinzând scrierile sale muzicologice, care urmează să fie supuse aceleiași migăloase operații. Practic, cum s-a lucrat? Muzicologul Mihai Ghircoiașu, cel care care, în ultimii 15 ani, și-a legat destinul și de realizarea acestui proiect ce părea multora, la început, fantezist, își rememoreză derularea sa:

– După îndelungi discuții, grele întrebări asupra viitorului manuscriselor, am găsit răspunsul! Am pornit cu o echipă de trei persoane, fiecare cu sarcinile sale speciale în derularea proiectului. Mai întâi, Constanța Cristescu, muzicolog format la Cluj, a elaborat o nouă clasificare a creației compozitorului, pentru a exista un plan limpede de abordare a tuturor lucrărilor manuscrise. Astfel, s-a început cu muzica corală, avându-se în vedere, succesiv, creația liturgică bizantină și pe filieră occidentală, apoi corurile mixte, corurile de inspirație folclorică, pe versurile unor diferiți poeți și cele pentru copii. Au urmat liedurile, muzica instrumentală de cameră, muzica vocal-simfonică, muzica simfonică și concertantă. Odată planificarea făcută, tânăra Ana Maria Bularca, licențiată în istorie și masterandă în biblioteconomie, dar cu accentuate preocupări muzicale, a realizat treptat, cu mare răbdare operațiunea de prelucrare tehnică (scanare și editare). În fine, mie mi-a revenit sarcina de a verifica, confrunta (pentru ultima dată, sper) filele de manuscris cu varianta lor digitală.

Interesant este faptul că pe parcursul acestei operații care a reclamat exactitate, atenție, temeinicie și, nu în ultimul rând, migală muzicologii clujeni au avut surpriza descoperirii unor pagini inedite ale maestrului școlii clujene de compoziție. Astfel, au fost identificate schițe/variante ale unor mici piese sau chiar ale unor mari opusuri, adnotări ale autorului, menționate acum în anexele ce însoțesc fiecare titlu scanat. A fost completată și lista cu manuscrisele ce nu există la Cluj, în arhiva Fundației, și care s-ar putea regăsi în Biblioteca Uniunii Compozitorilor de la București: partituri cedate pentru achiziție, copiate de Toduță cu răbdare și eleganță grafică. Speranțele nu sunt întru-totul deșarte. Recent, compozitorul Cornel Țăranu îmi povestea cu nedisimulată satisfacție cum regretatul compozitor Dan Voiculescu (1940-2009) a găsit la București partitura manuscrisă a Simfoniei a III-a, cu o a treia parte, o passacaglie neagreată de compozitor. Fotocopia acesteia, digitizată, a devenit și ea parte a ambițiosului proiect clujean.

Așa cum spuneam, operațiunea de scanare a operei componistice integrale a lui Sigismund Toduță s-a încheiat. Ea se prezintă sub forma unei colecții de CD-uri (DVD), oglindindu-i documentar drumul creației, de la manuscrisele de etapă la tipăriturile operelor finite, inclusiv metodele de lucru; căci manuscrisele păstrate în biblioteca Fundației demonstrează deseori etapele parcurse de la ideea-concepție la varianta finală. Iată informații extrem de interesante care vor putea fi valorificate de exegeți în cadrul studiilor muzicologice. În acest fel a fost salvat pentru totdeauna întregul fond arhivistic al creației toduțiene pe suport electronic, cu potențialitatea difuzării ca atare. Desigur, în final, o întrebare legitimă: cum vor fi utilizate aceste DVD-uri? Unde le pot găsi cei interesați? Deocamdată, din rațiuni economice, Fundația Sigismund Toduță a decis să editeze un singur set de discuri (DVD-ROM) cu o prefață concisă, note explicative extinse, pentru evaluarea cantității și formatului cel mai potrivit cercetării lor aprofundate și rapide. Urmează să fie stabilit și să se fixeze chiar în statutul Fundației condițiile de prezervare, de împrumut, fără a exclude ideea de a le admira cândva, tipărite în câteva volume, luând exemplul eminescian al Academiei Române. La Cluj Napoca, salvarea patrimoniului cultural național a trecut un examen dificil.