Fondul german Berenberg a investit 30 mil. euro pe Bursa
Aderarea la Uniunea Europeana a adus deja fonduri noi de investitii pe Bursa de la Bucuresti, unul dintre jucatorii nou intrati fiind fondul german Berenberg-Balkan-Baltikum, care a investit in acest an peste 30 mil. euro. Fondul, care a intrat pe piata la finele anului trecut, a ajuns la finele lunii august la investitii de 34,8 mil
Aderarea la Uniunea Europeana a adus deja fonduri noi de investitii pe Bursa de la Bucuresti, unul dintre jucatorii nou intrati fiind fondul german Berenberg-Balkan-Baltikum, care a investit in acest an peste 30 mil. euro.
Fondul, care a intrat pe piata la finele anului trecut, a ajuns la finele lunii august la investitii de 34,8 mil. euro pe Bursa de la Bucuresti, adica circa 13% din activele nete de 268 mil. euro pe care le detinea. In ultimele doua luni, investitiile fondului au crescut cu 12 mil. euro, iar de la inceputul anului, acestea s-au majorat cu peste 30 mil. euro. La finele lunii iunie, fondul detinea participatii la 19 companii, in valoare totala de 22,7 mil. euro, potrivit raportului semestrial de administrare a fondului.
Principalele investitii ale fondului sunt titlurile celor cinci societati de investitii financiare (SIF), care reprezentau mai mult de jumatate din valoarea portofoliului de actiuni de pe BVB al fondului.
In topul detinerilor se mai aflau actiunile Broker Cluj, cele ale producatorului de componente auto Compa Sibiu, dar si actiuni la companiile de constructii Condmag Brasov si Impact Bucuresti. Portofoliul fondului german este completat cu titluri la Biofarm, Turbomecanica, Rompetrol Rafinare, Flamingo International, Transelestrica, Vrancart si Ceramica Iasi. Fondul opereaza prin intermediul Raiffeisen Capital & Investment.
Fondul mai investeste pe pietele vecine din Balcani, cum ar fi Bulgaria si Croatia, dar si pe pietele baltice, cum sunt Estonia, Letonia sau Lituania.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026