Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Fondul Proprietatea a depus la CNVM actele de listare

Numărătoarea inversă pentru listarea la Bursa de Valori București a început după ce Fondul Proprietatea, administrat de compania Franklin Tem pleton, a depus vineri 3 decembrie prospectul de listare la Comisia Na țională a Valorilor Mobiliare (CNVM) în vederea autorizării, cu 20 de zile înaintea expirării termenului limită.

Roxana Pricop · 5 decembrie 2010 · 2 min de citit

Numărătoarea inversă pentru listarea la Bursa de Valori București a început după ce Fondul Proprietatea, administrat de compania Franklin Tem­pleton, a depus vineri 3 decembrie prospectul de listare la Comisia Na­țională a Valorilor Mobiliare (CNVM) în vederea autorizării, cu 20 de zile înaintea expirării termenului limită.

Prospectul de listare conține informații despre Fondul Proprietatea și despre cele peste 80 de companii din portofoliul fondului și a fost întocmit de consorțiul de bro­keri Raiffei­sen Ca­­pital & In­vest­ment, ING și BRD-SG, ală­turi de con­sul­tanții ju­ridici Schoen­herr și Asociații și de con­sultanții juri­dici ai fon­dului – casele de avocatură White&Case și Pachiu SCA. Informațiile oferite în prospect vor juca un rol important în ceea ce se anunță a fi cea mai mare listare de la bursa din București, pentru că în baza acestor date investitorii și acționarii își vor construi viitoarele decizii de a vinde sau cumpăra acțiuni la fond.

Listarea fondului la Bursă ar urma să aibă loc pe 25 ianuarie 2011, potrivit calendarului asumat și făcut public de administratorul Franklin Templeton care ia în calcul că arbitrul pieței de capital va aproba pe 22 decembrie prospectul de listare. Următorul pas în vederea listării este depunerea prospec­tului de listare la Bursa de Valori București pentru avizare, eveniment estimat să aibă loc pe 23 decembrie. Între 10 și 31 ianuarie, consorțiul de brokeri va organiza o serie de roadshow-uri în București, precum și în orașe importante din Europa – Londra, Viena, Paris, Zurich, Frankfurt, unde vor avea întâlniri cu peste 120 de fonduri de investiții.

“Depunerea prospectului repre­zintă un pas important care ne apropie de listarea Fondului Proprietatea la BVB. Listarea va fi un eveniment istoric pentru piața de capital din Ro­mâ­nia și de asemenea va fi punctul cul­minant al unui proces care a înce­put în 2005 cu crearea fon­dului și care a con­tinuat cu numirea Frank­lin Tem­pleton ca manager al investițiilor și administrator unic al fondului în septembrie 2010 și distribuirea de dividende către acționari în octombrie 2010”, a spus Mark Mobius, președinte executiv al Templeton Emerging Markets Group.

Fondul Proprietatea dispune de active nete de circa 3,4 miliarde de euro de la cele 83 de companii din portofoliu printre care se numără Petrom, Transgaz, Transelectrica, Romgaz și Nuclear­aelectrica. Statul român, prin intermediul Ministerului Finanțelor, deține circa 43% din capitalul fondului, restul fiind împărțit între investitori instituționali (17,6%) și peste 4.000 de persoane fizice.

Citește și