Fondul Proprietatea vrea să vândă acțiuni OMV Petrom de peste 100 de milioane de euro
Fondul Proprietatea (FP) vrea să vândă un pachet de 1,77% din acțiunile OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, pachet estimat la 445 milioane lei (102 milioane euro) la ultima cotație bursieră, și nu exclude să crească volumul vânzării în funcție de condițiile pieței.
“Acțiunile vor fi vândute în cadrul unui plasament privat accelerat (accelerated book building) adresat exclusiv către investitori instituționali internaționali și români calificați în conformitate cu prevederile legale aplicabile ale legislației din România”, potrivit unui anunț al Fondului transmis miercuri Bursei.
Intenția actuală este de a vinde aproximativ un miliard de titluri, însă Fondul își rezervă dreptul de a crește volumul vânzării în funcție de condițiile de piață.
Prețul unitar pe și numărul final al acțiunilor vândute va fi stabilit în momentul finalizării procesului de plasament și vor fi anunțate în consecință pe piață.
Acțiunile OMV Petrom au închis sesiunea bursieră de marți la un preț de 0,4442 lei, în scădere cu 2,16%. La această cotație, pachetul scos la vânzare de FP valorează 445 miloane lei.
Capitalizarea companiei este de 25,16 miliarde lei (5,81 miliarde euro).
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026