Fondurile de investitii liciteaza pentru preluarea Refco
Fondurile de investitii liciteaza pentru preluarea Refco
Banca de investitii Merrill Lynch, companiile Man Group si Apollo Management au transformat o licitatie discreta pentru tranzactionarea companiei falimentare Refco intr-una globala, deschisa oricui, informeaza Bloomberg.
In urma cu doar o saptamana, Refco era una dintre cele mai mari companii de brokeraj de pe piata instrumentelor financiare derivate din lume, cu peste 3.000 de angajati in 30 de state din toata lumea si o valoare de piata de 3,6 mld. dolari (3 mld. euro). Pe 13 octombrie, tranzactiile cu titlurile gigantului financiar Refco au fost, insa, suspendate pe termen nedeterminat. Obligatiunile emise de companie se vand la doar un sfert din valoarea nominala si cea mai mare parte a operatiunilor financiare derulate de aceasta sunt suspendate sau pe cale sa fie inchise.
Ultimul pret de tranzactionare al actiunilor Refco a fost sub 7,9 dolari per titlu, fata de o medie de aproximativ 27 de dolari per titlu din ultima luna.
Deprecierea brusca a actiunilor Refco a dus capitalizarea bursiera a companiei de la 3,6 miliarde la doar 1 miliard de dolari in doar 4 zile.
Compania Refco a atras interesul a mai mult de sapte fonduri de investitii pe 17 octombrie, cand a decis vanzarea unor unitati proprii in schimbul sumei de 768 de milioane de dolari (642 mil. euro).
Merrill Lynch, cel mai mare broker de pe piata de capital americana, a dezvaluit existenta unei oferte facute de un alt competitor si ca urmare, grupul Interactive Brokers a ridicat nivelul ofertei pentru Refco la 858 de milioane de dolari (718 mil. euro).
Astfel, numarul celor interesati de preluarea unei parti din Refco a sporit. Un grup format din guvernul de la Dubai si miliardarul Ronald Burkle a oferit, la randul lui, suma de 693 mil. euro. claudiu.vrinceanu@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026