Fondurile lui Mark Mobius sunt cel mai mare creditor al Ungariei
Templeton Asset Management, divizia de investiții pe piețe emergente a grupului american Fraklin Templeton, a ajuns cel mai mare deținător de titluri de stat denominate în forinți, cu o deținere de 10% din datoria publică a Ungariei, potrivit unui raport cu privire la perspectivele piețelor din Europa Centrală și de Est în 2012 emis de analiștii Erste Group.

În septembrie, datoria consolidată brută la valoare nominală a Ungariei s-a situat la 73 miliarde de euro sau 82,6% din PIB. Mark Mobius este președintele executiv al Templeton Asset Management.
La finalul anului trecut, agenția de rating Moody’s a retrogradat ratingul Ungariei la categoria “junk” iar în prezent țara trebuie poartă negocieri cu Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană pentru a obține finanțare. În zona euro datorii de 500 miliarde de dolari ajung la maturitate în primul trimestru.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026