Fondurile mutuale au bătut și de șase ori dobânda bancară
Certinvest BET-FI Index este performerul industriei de fonduri mutuale cu un randament de 33,16% în primele nouă luni ale anului, obținut grație aprecierii înregistrate de acțiunile celor cinci SIF-uri și ale Fondului Proprietatea pe bursă.
Certinvest BET-FI Index este performerul industriei de fonduri mutuale cu un randament de 33,16% în primele nouă luni ale anului, obținut grație aprecierii înregistrate de acțiunile celor cinci SIF-uri și ale Fondului Proprietatea pe bursă.
Indicele BET-FI, referința SIF-urilor și a Fondului Proprietatea, a câștigat 21%. Un depozit bancar a adus în medie o dobândă de 5% în același interval, însă banii plasați la bancă sunt garantați în limita unui plafon de 100.000 euro. Un câștig similar a adus și investiția în euro, leul înregistrând o depreciere de 5,8% în raport cu moneda europeană în acest an.
Pe locul secund în top se situează fondul de acțiuni Raiffeisen Prosper cu un plus de 19,72%, obținut însă din plasamente în fonduri cu investiții pe piețele externe. Al treilea performer este BRD Index Europa Regional cu un randament de aproape 19%.
Primii trei performeri sunt fonduri cu un profil ridicat de risc, care se adresează investitorilor dispuși să își asume potențiale pierderi. Din categoria fondurilor riscante fac parte și fondurile cu cele mai slabe performanțe: Certinvest Short Fund a raportat cea mai mare pierdere, de minus 56% în primele nouă luni.
Peste 230.000 de români au investit aproape 8 miliarde de lei în fonduri mutuale, în timp ce valoarea depozitelor bancare ale populației depășește 74 miliarde de lei.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026