Fondurile structurale UE gestionate prin MEC vor putea fi accesate de la mijlocul anului
Ministrul Economiei si Comertului, Varujan Vosganian, a anuntat, sambata, la o intalnire cu oameni de afaceri suceveni, ca fondurile prin programele structurale derulate prin ministerul pe care il conduce vor putea fi accesate de la mijlocul acestui an
Ministrul Economiei si Comertului, Varujan Vosganian, a anuntat, sambata, la o intalnire cu oameni de afaceri suceveni, ca fondurile prin programele structurale derulate prin ministerul pe care il conduce vor putea fi accesate de la mijlocul acestui an.
Vosganian a spus ca in cursul lunii aprilie va reveni la Suceava, in cadrul unei campanii de informare cu privire la programele structurale ce vor putea fi finantate.
Ministrul Economiei si Comertului a precizat, ulterior, intr-o conferinta de presa, ca acest minister va gestiona in urmatorii sase ani peste trei miliarde de euro din fonduri europene si o cofinantare locala de 1,5 miliarde de euro.
“Sunt aproape cinci miliarde de euro din care o buna parte se adreseaza intreprinderilor mici si mijlocii, zone de mare interes cum ar fi competitivitatea sau ridicarea eficientei energetice”, a spus Vosganian. Mediafax
-
Ediția 16 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 15 noiembrie 2026
-
Când timpul investit în tine nu mai este timp pierdutCe faci cu banii tăi? · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026