Ford Motor a numit un director operational pentru Europa
Constructorul auto american Ford Motor l-a numit pe Stephen Odell in functia de director operational pentru activitatile din Europa, masura facand parte din planurile directorului general, Alan Mulally, de a simplifica structurile de conducere ale companiei
Constructorul auto american Ford Motor l-a numit pe Stephen Odell in functia de director operational pentru activitatile din Europa, masura facand parte din planurile directorului general, Alan Mulally, de a simplifica structurile de conducere ale companiei. Odell, care va prelua noua functie incepand cu 1 aprilie, va conduce operatiunile din Europa legate de implementarea de programe ce presupun dezvoltarea unor modele comercializate la nivel global, precum Fiesta. Noul director se va afla sub conducerea lui John Fleming, presedintele Ford Europe, iar printre responsabilitatile sale se numara dezvoltarea de produse, achizitii si vanzari in regiune. Totodata, Mulally a numit alti cinci vicepresedinti la nivel global. Numirile vor intra in vigoare tot la 1 aprilie. Promovarile nu au implicat si o marire a salariului de baza.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026