Fost oficial rus, acuzat ca a primit mita de la Hussein
Fostul sef al administratiei prezidentiale ruse Aleksandr Volosin ar fi primit din partea regimului lui Saddam Hussein bonuri pentru circa cinci milioane de barili de titei, in cadrul programului ONU Petrol contra hrana, potrivit unui raport al Senatului american
Fostul sef al administratiei prezidentiale ruse Aleksandr Volosin ar fi primit din partea regimului lui Saddam Hussein bonuri pentru circa cinci milioane de barili de titei, in cadrul programului ONU Petrol contra hrana, potrivit unui raport al Senatului american. Volosin, care a fost numit de Boris Eltin la conducerea administratiei in 1999 si a demisionat in octombrie 2003, ar fi beneficiat de bonuri in valoare de cinci milioane de barili, “confidentul sau” Serghei Issakov ar fi primit bonuri de 80 de milioane de barili, iar Consiliul prezidential – de circa cinci milioane. Potrivit estimarilor subcomisiei americane de ancheta, aceste bonuri, primite in perioada 1999-2003, le-ar fi adus beneficii de trei milioane de dolari, luand in considerare plata intermediarilor, in special societatea petroliera americana Bayoil, ai carei directori au fost deja inculpati in Statele Unite. Deputatul ultranationalist rus Vladimir Jirinovski, al carui nume a fost deja citat in presa in legatura cu acest scandal, este acuzat de subcomisie ca a primit, el sau partidul sau, bonuri pentru circa 75,8 milioane de barili, incepand din 1997. Mediafax
-
Transilvania Investments și-a schimbat portofoliul în trimestrul al treilea: a cumpărat acțiuni Digi, Banca Transilvania și ETF-uri, a vândut BRD și OMV Petrom și a răscumpărat 159 mil. de acțiuni propriiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Aeroporturi București pregătește cumpărarea pachetului de 20% deținut de Fondul Proprietatea, evaluat la 300 mil. euro. Selecția consultanților s-a încheiat în octombrie, dar FP spune că nu există încă detalii despre momentul și structura tranzacțieiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Proiectul de 281 mil. lei al SOCEP Constanța pentru modernizarea terminalului din port a fost admis la finanțare din Programul Transport. Aproape două treimi din bani ar urma să vină din fonduri publiceBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026