Fostul CEO al Teraplast Bistrița este noul CEO al Transelectrica
Ștefan Bucătaru (foto), fost CEO al producătorului de profile și țevi din PVC Teraplast Bistrița (TRP), a fost numit în funcția de director general/președinte al directoratului al Transelectrica București (TEL), compania care deține rețeaua națională de transport al energiei electrice, cu afaceri de 2,73 mld. lei (612 mil. euro) și un profit net de 34,5 mil. lei (7,74 mil. euro) în 2012.
Ștefan Bucătaru (foto), fost CEO al producătorului de profile și țevi din PVC Teraplast Bistrița (TRP), a fost numit în funcția de director general/președinte al directoratului al Transelectrica București (TEL), compania care deține rețeaua națională de transport al energiei electrice, cu afaceri de 2,73 mld. lei (612 mil. euro) și un profit net de 34,5 mil. lei (7,74 mil. euro) în 2012. El îl înlocuiește pe Ștefan Gheorghe, care a deținut această funcție de la mijlocul lunii februarie. Bucătaru a fost din 2004 până în 2008 director de investiții al companiei grecești Global Finance, specializată în finanțări de tip private equity, iar în perioada 2000-2004 a fost director general al producătorului de gresie și faianță Sanex Cluj. El a fost ales în consiliul de supraveghere al Transelectrica la finalul lunii mai. Actualul director general al Lasselsberger România și al Sanex Cluj Ion Toni Teau a fost ales în funcția de președinte al CS în locul lui Ovidiu Artopolescu. Transelectrica este controlată de Ministerul Finanțelor, care deține 58,7% din acțiuni, și are o capitalizare de 940 mil. lei. Andrei Chirileasa
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 26.06.2013
-
Se pregătește un nou faliment? Două companii aeriene românești au căzut, iar analiștii se tem deja pentru a treia VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Pentru Anca-Maria Țurcanu, care a preluat Elsima de la părinții ei, prezentul este cel mai greu moment din parcursul afacerii. Business-ul a pornit de la o fabrică de confecții și a ajuns la o cifră de afaceri de 16,5 mil. leiEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Caroseriile Ferrari și McLaren se fac într-o comună din Argeș. Omul care a construit fabrica a făcut apoi o Arcă a lui Noe „în mărimea ei biblică“Eveniment · 15 noiembrie 2026