Fostul fotbalist portughez Eusebio a murit
Fostul atacant portughez Eusebio a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Lisabona, a anunțat agenția Lusa, citând fostul său club, Benfica, informează AFP. Eusebio da Silva Ferreira, în vârstă de 71 de ani, a murit din cauza unui…
Fostul atacant portughez Eusebio a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Lisabona, a anunțat agenția Lusa, citând fostul său club, Benfica, informează AFP.
Eusebio da Silva Ferreira, în vârstă de 71 de ani, a murit din cauza unui stop cardiorespirator la ora 04.30 GMT, a precizat clubul.
Eusebio a fost spitalizat de mai multe ori din cauza problemelor de sănătate. În iunie 2012, el a fost internat la spitalul Da Luz din Lisabona, din cauza unui accident vascular cerebral.
Considerat unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile, Eusebio, supranumit “Pantera Neagră”, s-a născut la 25 ianuarie 1942, în Mozambic. El a evoluat 15 ani la Benfica Lisabona, pentru care a marcat 638 de goluri în 614 meciuri.
A câștigat de 11 ori campionatul cu Benfica (1960-1961, 1962-1963, 1963-1964, 1964-1965, 1966-1967, 1967-1968, 1968-1969, 1970-1971, 1971-1972, 1972-1973 și 1974-1975), de cinci ori Cupa Portugaliei (1961-1962, 1963-1964, 1968-1969, 1969-1970 și 1971-1972) și Cupa Campionilor Europeni (1961-1962).
El a ocupat locul trei cu naționala Portugaliei la Cupa Mondială din 1966, fiind golgheterul competiției cu nouă reușite. Câștigător al Balonului de Aur în 1965, el a fost desemnat de două ori cel mai bun marcator european.
-
Românii revin la Fidelis: 1,48 mld. lei în noiembrie, cel mai bun rezultat din luna mai încoace, la aceleași dobânzi ca în octombrieBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
EDIȚIE SPECIALĂ AFACERI DE LA ZERO SUSȚINUTĂ DE 5 TO GO. Bogdan Găman și Diana Munteanu au deschis o cafenea într-un mic oraș din județul Bacău, care generează venituri de peste 600.000 lei. Cei doi pregătesc a doua cafenea anul viitor(auxiliar) · 13 noiembrie 2026
-
Ce au in comun gigantii tech Apple, Google și mai nou Nvidia? După 33 de ani cu Jensen Huang la conducere, Nvidia intră în cel mai dificil test de succesiune din Big TechBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026