Fostul ministru al agriculturii parcă s-ar fi trezit vineri
Mihail Dumitru, fostul ministru al agriculturii, criticat că nu a fost prezent în mass-media, parcă s-ar fi trezit vineri: „Azi de dimineață am obținut de la Ministerul Finanțelor bani pentru obligațiile în ceea ce privește subvențiile pentru fermieri pentru trimestrele 3 și 4. Ieri am semnat ordinul pentru decontarea primelor subvenții pentru motorină în valoare de 36 mil. lei.
Mihail Dumitru, fostul ministru al agriculturii, criticat că nu
a fost prezent în mass-media, parcă s-ar fi trezit vineri: “Azi de
dimineață am obținut de la Ministerul Finanțelor bani pentru
obligațiile în ceea ce privește subvențiile pentru fermieri pentru
trimestrele 3 și 4. Ieri am semnat ordinul pentru decontarea
primelor subvenții pentru motorină în valoare de 36 mil. lei. Am
început deja plata subvenției pentru creditul agricol. Am făcut
plățile pe ianuarie și februarie, iar astăzi și mâine se vor face
plățile pentru primul semestru al lui 2010 pentru creditele de anul
trecut”, a anunțat vineri Dumitru la predarea mandatului.
Dumitru a spus că a preluat ministerul având o datorie de două
miliarde de lei și că îl lasă cu bani în vistierie, suma obținută
de la Finanțe fiind de circa 140 de milioane de lei pentru T3 și de
190 de milioane de lei pentru T4, ceea ce îi va face “mai ușoară”
misiunea viitorului ministru, Valeriu Tabără.
Pe lista realizărilor se află și crearea noului cadru legal privind
ajutoarele de stat conform regulilor UE. “A fost o misiune
dificilă, greu de explicat, deoarece fermierii din România au fost
obișnuiți timp de 20 de ani cu anumite forme de subvenții, care se
acordau în funcție de mandat, fără a respecta o anumită rigoare sau
considerente de eficiență și nevoie de dezvoltare specifică a unui
segment”, a spus fostul ministru. Un exemplu este subvenția pentru
vaci, care până anul acesta se acorda fermierilor în funcție de
numărul de animale deținute la începutul lui 2008, chiar dacă
aceștia vânduseră din efectiv. Decizia ministrului a fost luată
însă în mai anul acesta, după ce, întrebat de ZF în februarie de ce
face această risipă, spusese: “Nu este corect să primești bani pe
vacile vândute, dar situația se va menține încă trei ani, aceasta
fiind negocierea cu Bruxellesul”.
În timpul mandatului lui Dumitru au fost aprobate, prin hotărâre de
guvern, șase scheme de ajutor care să contracareze o parte din
efectele negative produse de tăierea ajutoarelor de stat acordate
fermierilor până în 2010. În timpul mandatului lui Mihail Dumitru
plata subvențiilor directe a ajuns să se facă la timp, astfel încât
să nu plătim penalități Uniunii Europene, iar începând de anul
trecut s-a alocat un avans de 70% din suma venită de la Bruxelles
pentru ajutoarele la hectar.
Întrebat de ZF care este nota pe care o acordă mandatului său,
Dumitru a avut un răspuns diferit de cel al fermierilor care îl
consideră unul dintre cei mai slabi miniștri de până acum. “Sunt o
persoană extrem de exigentă, consider că nimeni nu este perfect, de
aceea nu îmi acord nota maximă, dar cred că merit o notă bună în
sistemul meu de evaluare”, a spus fostul ministru.
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației și a prețurilor la energie, sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 aniOpinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Surpriză pentru economiști. Economia a înregistrat în T3/2026 cel mai bun rezultat din ultimii patru ani: plus 2,1% în T3 față de T2. Ce spun Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, Adrian Codirlașu, CFA România și Aurelian Dochia, profesor de economieEveniment · 15 noiembrie 2026