Fotbal pe bani grei la turneul final al europenelor
Marea majoritate a participantelor la Euro 2000 si-au negociat primele ce ar urma sa le revina jucatorilor in cazul cuceririi trofeului. In grupa A, din care face parte si reprezentativa Romaniei, absolut toata lumea stie pe ce bani joaca in Belgia si Olanda
Marea majoritate a participantelor la Euro 2000 si-au negociat primele ce ar urma sa le revina jucatorilor in cazul cuceririi trofeului. In grupa A, din care face parte si reprezentativa Romaniei, absolut toata lumea stie pe ce bani joaca in Belgia si Olanda. Potrivit presedintelui Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, in cazul unui triumf tricolorii vor primi cate 100.000 dolari de caciula. Suma este cu 25.000 dolari mai mare decat cea negociata de jucatorii germani, care s-au multumit cu exact acelasi barem pe care l-au incasat in 1990, pentru cucerirea titlului mondial, sau in 1996, cand si-au trecut in palmares al treilea titlu continental. E adevarat, la acesti 75.000 dolari de caciula se vor adauga aproape cam tot pe atata, sursa fiind sponsorii federatiei germane. Englezii au adoptat un sistem de premiere diferit, primele calculandu-se functie de numarul de meciuri jucate. Oricum, se estimeaza ca vedete de talia unui Beckham sau Shearer pot sa ajunga pana la jumatate de milion. In fine, portughezii sunt la acelasi nivel cu Hagi et comp.: 100.000 dolari in caz ca titlul va lua drumul Lisabonei.
Reprezentativa cu cele mai mari prime negociate este de departe Olanda. Gazde ale intrecerii si mari favorite la coroana cu lauri, “portocalele” au asigurati cate 200.000 dolari numai din partea federatiei (KNVB). Din pachetul de sponsorizari “Team Holland” sunt garantate alte sume frumusele, ceea ce l-a facut pe unul dintre oficialii KNVB sa declare ca, “de vor cuceri titlul, jucatorii vor lua bani cu nemiluita”. O alta favorita, Spania, isi va premia internationalii cu cate 175.000 dolari, iar francezii s-au inteles cu forul de la Paris pentru 150.000 dolari in caz de victorie finala, 75.000 pentru prezenta in ultimul act si 45.000 dolari daca se opresc in semifinale. Desi sumele sunt deja batute in cuie, Italia si Belgia au refuzat sa le faca publice. Exista insa si dintre aceia care vor juca la Euro pe stomacul gol, daca se poate spune asa, cazul Turciei si Sloveniei. Selectionerul turc Mustafa Denizli a precizat ca “pentru ai nostri, cel mai insemnat premiu va fi simpatia a 65 milioane de oameni”.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026