Fotografia fotografiată/ de Daniel Nicolescu

Revista Arta își continuă aventura și își trăiește, probabil, cel mai frumos – sub aspect grafic și tipografic – segment al, de altfel, îndelungatei sale vieți. Reîmprospătată anul trecut, atent vegheată, în toate compartimentele ei, de Petru Lucaci (director) și Magda Cârneci (redactor șef), a ajuns acum să scoată în rețelele de distribuție a presei un somptuos număr dublu (6-7/ 2012) dedicat fotografiei.

Este vorba despre un dosar amplu, beneficiind de colaborări și unghiuri de vedere provenite din multiple zone profesionale – artiști, critici și curatori -, care încearcă și, până la un punct, și izbutește, să ofere o imagine de sinteză despre această “artă imperialistă a actualității” (apud Magda Cârneci, în textul introductiv al numărului). Coordonarea materialelor (de o deconcertantă dar nutritivă varietate) a fost delegată unor specialiști – Iosif Király și Simona Dumitriu -, care au găsit de cuviință să investigheze fenomenul artei fotografice în mai multe foldere tematice, atent și didactic etajate: Fotografia în contextul școlilor de artă; Fotografia în contextul artei românești contemporane; Fotografia în contextul cercetării interdisciplinare. Volumul (îi spunem așa pentru că, deși ne aflăm în fața unei publicații periodice, paginile sale se adună, practic, într-o carte de referință, fără paloarea obișnuită a produsului media, fără senzația de perisabil a acestuia) continuă cu secțiunile Fotografia. Aspecte teoretice și eseuri, cu câteva file “grele” semnate de Sorin Alexandrescu (“Ciudatele lumi ale lui Duane Michals”), Igor Mocanu (“Pentru o pragmatică a cunoașterii fotografice”) sau Cătălin Gheorghe (“Cercetarea fotografică în arta cu caracter jurnalistic”). Nu lipsesc cronicile de expoziție, dosarele de artist și extrem de dinamica Anchetă, cu o suită de interviuri în care respondenții “declanșează” flash-uri incitante asupra contemporaneității, cronicile de carte.

Iată câteva din gândurile cu care Iosif Király își deschide textul introductiv (Fotografia azi): “Ce se întâmplă cu fotografia azi, în al doilea deceniu al secolului XXI? Se mai poate numi fotografie imaginea care este produsă de o cameră digitală doar pentru că este statică și pentru a o deosebi de imaginile în mișcare (dinamice) produse de aceeași cameră digitală?

Se mai poate numi fotografie o imagine compozită, ale cărei părți sunt înregistrate fotografic în locuri și momente diferite și asamblate ulterior chiar de către fotograf sau de către studioul / laboratorul foto unde se execută printurile? Când vorbim de imagini compozite și alte moduri de a interveni asupra imaginii fotografice nu ne aflăm în fața unui fenomen nou. Astfel de procedee existau și în epoca fotografiei argentice, încă din secolul al XIX-lea. Diferența este că ceea ce doar cu 10-20 de ani în urmă necesita timp, un nivel tehnologic relativ ridicat și o anumită măiestrie, acum se poate face aproape instantaneu cu ajutorul anumitor programe de calculator specializate. Astfel de procedee ce mai demult constituiau excepții, astăzi tind să devină ceva foarte obișnuit, dacă nu chiar regula.”

Exhaustiv, ispitit de anvergură, cu ton mișcat – dinspre zona expunerii solemne sprea aceea a anecdoticului relevant – dosarul propus de revista Arta va rămâne, fără îndoială, un jalon în domeniu. Și totul ar fi fost poate perfect dacă balanța dintre ilustrație și text s-ar fi înclinat în favoarea celei dintâi. Un produs despre vizual, atât de grijuliu articulat, ar fi meritat o mai îndrăzneață deschidere vizuală. Fotografiind fotografii, reducem, poate mai mult decât în cazul plasticii propriu-zise, spiritul originalului. De aceea, credem, o etalare la dimensiuni generoase a ilustrațiilor ar fi atârnat mult nu doar în direcția seducției, cât și în aceea a elocvenței.