Versiunea completă
Business Internaţional

Francezii reînvie cooperativa cu mașina personală

Creșterea prețurilor benzinei i-a determinat pe francezi să transforme mașina personală în mijloc de transport public, dar selectiv. Site-uri precum covoiturage.fr oferă francezilor o platformă unde utilizatorii își prezintă traseul și tariful, iar cei interesați pot rezerva un loc, informează Le Figaro.

Andrei Cîrchelan · 28 aprilie 2012 · 1 min de citit

Creșterea prețurilor benzinei i-a determinat pe francezi să transforme mașina personală în mijloc de transport public, dar selectiv. Site-uri precum covoiturage.fr oferă francezilor o platformă unde utilizatorii își prezintă traseul și tariful, iar cei interesați pot rezerva un loc, informează Le Figaro.

Covoiturage.fr are în total 1,8 milioane de utilizatori și cuprinde peste 90% din anunțurile personale de navetă. Administratorii website-ului estimează că numărul de utilizatori va ajunge la 5 milioane până în anul 2015.

Metoda de transport în comun cu mașina personală este folosită în principal pentru două categorii de trasee. Prima categorie este traseul acasă-muncă, iar a doua variantă include trasee mai lungi, precum naveta.

Conform estimărilor covoiturage.fr, doi șoferi care alternează săptămânal utilizarea mașinii pe un traseu de 20 km economisesc în medie 2.100 euro pe an. Pe un traseu mai lung, cum ar fi Paris-Lyon, șoferul economisește și mai mulți bani, deoarece pasagerii plătesc și taxele de autostradă și benzina, ceea ce ar reprezenta o economie de 180 euro.

Avantajul transportului în comun cu mașina personală comparativ cu transportul public este greu de estimat, conform covoiturage.fr, deoarece tarifele la transportul public diferă în funcție de momentul cumpărării biletului și mijlocul de
transport ales. Există și situații în care transportul public este de trei ori mai ieftin decât metoda mașinii comune. În materie de siguranță, site-ul asigură utilizatorii că fiecare șofer și pasager este verificat folosind o serie de criterii precise. În plus, site-ul are un sistem de calificative prin care pasagerii pot evalua șoferii.

La momentul actual, în Franța, un litru de benzină costă aproximativ 1,65 euro, în timp ce un litru de motorină costă aproximativ 1,43 euro.

Citește și