Franks: "Băieții deștepți" riscă să plătescă toți banii înapoi dacă CE dă decizie de ajutor de stat
"Băieții deștepți" care au contracte preferențiale cu Hidroelectrica ar putea să plătească amenzi și să ramburseze toate sumele de care au beneficiat dacă ancheta Comisiei Europene stabilește că aceste contracte au reprezentat ajutoare de stat, a declarat șeful misiunii FMI, Jeffrey Franks.
“Băieții deștepți” care au contracte preferențiale cu Hidroelectrica ar putea să plătească amenzi și să ramburseze toate sumele de care au beneficiat dacă ancheta Comisiei Europene stabilește că aceste contracte au reprezentat ajutoare de stat, a declarat șeful misiunii FMI, Jeffrey Franks.
“La Hidroelectrica, dacă ancheta Comisiei Europene va stabili că a fost ajutor de stat, atunci acești beneficiari va trebui să dea înapoi toată suma (…) Sunt motivați să fie de acord cu noile condiții ale statului. Urmează alte negocieri și se va cere o îmbunătățire a condițiilor”, a spus Franks.
El a arătat că o parte dintre “băieții deștepți” au fost de acord cu renegocierea contractelor, dar mai sunt unii care refuză să semneze în noile condiții.
Franks a refuzat să dea numele firmelor care nu sunt de acord cu renegocierea contractelor, dar a menționat că este în interesul acestora să fie de acord cu propunerile făcute de autorități, pentru că riscă să aibă pierderi mai mari dacă ancheta CE va stabili că a fost ajutor de stat.
CE a anunțat în aprilie că a inițiat cinci investigații aprofundate distincte pentru a evalua dacă Hidroelectrica a încălcat normele comunitare privind ajutorul de stat, executivul UE arătând că sunt indicii că statul a influențat compania să încheie contracte de vânzare și cumpărare a energiei la prețuri preferențiale.
Contractele bilaterale de vânzare a energiei au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 și 2003 și expiră în 2014, 2015 sau 2018. Compania vinde aproximativ 70% din energie pe care o produce prin aceste acorduri bilaterale, la prețuri sub media pieței.
Comisia dorește să stabilească dacă Hidroelectrica a subvenționat în mod indirect clienții vânzând acestora energie electrică la prețuri sub nivelul pieței sau achiziționând de la aceștia la prețuri peste nivelul pieței.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026