Franks: În 2009 România stătea prost din punct de vedere al riscurilor; acum semnalul e bun
Șeful delegației FMI la București, Jeffrey Franks, a declarat, duminică, în timpul întrevederii cu șeful statului, că la începutul anului 2009 România avea una dintre cele mai proaste situații din punct de vedere al riscurilor dintre țările europene, acum fiind mai bună decât în multe țări UE.
Șeful delegației FMI la București, Jeffrey Franks, a declarat, duminică, în timpul întrevederii cu șeful statului, că la începutul anului 2009 România avea una dintre cele mai proaste situații din punct de vedere al riscurilor dintre țările europene, acum fiind mai bună decât în multe țări UE.
“Vă mulțumesc foarte mult pentru asistența competentă și pentru evaluarea competentă a acordului pe care îl avem. Văd partea pozitivă, care, din fericire, este mai mare decât cea negativă și pentru mine este clar că ceea ce ați menționat, acele acțiuni ce trebuie făcute pe viitor, trebuie să fie realizate la timp. Sunt fericit că, pentru această perioadă, ați concluzionat că ne menținem în program, ceea ce este extrem de important pentru noi, ca și credibilitate. Continuăm să considerăm acordul ca fiind unul preventiv. Vă mulțumesc foarte mult, pentru munca dumneavoastră”, a spus președintele Traian Băsescu, în debutul întâlnirii cu membrii delegației comune a FMI, CE și BM.
La rândul său, Jeffrey Franks a apreciat colaborarea cu Guvernul drept excelentă.
“Există o dorință autentică și un angajament autentic al României să devină una dintre cele mai bine conduse economii în Europa față de situația anterioară, care nu era așa bună”, a adaugat Franks.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026