Franks: Probabilitatea ca România să tragă bani de la FMI în 2011 este de sub 25%, chiar sub 10%
Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, consideră că România nu ar trebui să tragă bani de la instituția financiară în acest an, dar nu exclude în întregime această posibilitate, arătând că sunt șanse de sub 25%, sau chiar sub 10% pentru un astfel de scenariu.
Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, consideră că România nu ar trebui să tragă bani de la instituția financiară în acest an, dar nu exclude în întregime această posibilitate, arătând că sunt șanse de sub 25%, sau chiar sub 10% pentru un astfel de scenariu.
“Ca parte a unui exercițiu pe care l-am făcut în urmă cu circa două luni, ni s-a solicitat să analizăm în ce scenariu Guvernul ar putea să tragă bani. Acest lucru nu înseamnă că este un scenariu care are o probabilitate foarte mare. Dacă ar fi așa, board-ul nu ne-ar fi permis să avem un astfel de program (preventiv – n.r.), ci unul obișnuit”, a spus Franks, într-o conferință de presă.
El a arătat că, dacă ar fi să facă o estimare, probabilitatea ca România să atragă bani de la instituție în acest an este de sub 25%, sau chiar sub 10%.
Noul acord de tip preventiv, încheiat la finele lunii martie pentru doi ani, are o valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde de euro), respectiv 300% din cota pe care o are România la FMI. Acordul va fi însoțit de un sprijin preventiv de 1,5 miliarde euro de la Uniunea Europeană și de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Surpriză pentru economiști. Economia a înregistrat în T3/2026 cel mai bun rezultat din ultimii patru ani: plus 2,1% în T3 față de T2. Ce spun Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, Adrian Codirlașu, CFA România și Aurelian Dochia, profesor de economieEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Jensen Huang le-a adus europenilor speranță că pot concura în cursa pentru relevanță în era AI. Miza scandalului Nvidia pentru Europa și Europa de EstBusiness Internaţional · 15 noiembrie 2026