Franturi din Utopia

Un colocviu dedicat “specificului banatean”, organizat de revista “Reflex” din Resita, o reusita organizatorica si un moment absolut necesar de “reflexie” asupra destinului cultural al Banatului, ma indeamna la cateva observatii, sper – de bun simt.

O chestiune specifica Banatului, chestiune care si-a pus amprenta asupra mentalitatii colective, este toleranta etnica.

Populatia romaneasca a devenit in decursul istoriei un fel de “urzeala” a unui covor multinational, fiind in fapt liantul, garantia nedestramarii in multe si marunte enclave, fie ele etnice, fie administrativ-separatiste.

De la cele mai balcanice grupuri etnice cu putinta – bulgari, turci, bosniaci, la neamuri central europene – cehi, slovaci, austrieci, la altele provenind din vecinatatea Romaniei, nu si a Banatului, ca ucraineni ori rusini, la vecinii firesti, ca maghiari ori sarbi (se afla si sate de croati ori moravi), ori la francezi hughenoti, nemti din Alsacia si germani din Boemia sau din Thuringia si Valea Dunarii superioare, cu totii si-au gasit locul in Banat, fara a se teme de ura, persecutie ori convertire.

Cu cateva triste exceptii (exodul svabilor inainte de toate), si astazi toate aceste identitati se regasesc la locul lor de asezare.

Dupa pacea de la Karlowitz, Casa de Habsburg ia in stapanire tinuturile banatene si Ardealul si isi asigura frontiera de sud-est cu Inalta Poarta prin organizarea unui sir de regimente graniceresti incepand din Muntii Rodnei, pana in Knin si Istria.

Peste nouazeci de sate romanesti din zona Cernei intra in regimentul banatean care apara defileul ce permitea cea mai rapida trecere a turcilor spre Segedin, Buda si apoi Viena.

Geniul lui Marsigli organizeaza un sistem defensiv extrem de eficace, cu baza la Orsova, si elaboreaza hartile militare ale Carasului, in care, spre exemplu, noteaza peste 200 de sate romanesti in zona Lugojului.

Dar aceasta sistematizare militara nu este decat inceputul unui fenomen amplu si profund, care peste secole se regaseste in hazlia zicere locala “Tat Banatu-i fruncea”.

Acest Banat a fost una dintre primele scene unde s-a aplicat scenariul luminist al reformelor pentru a fi prevenita revolutia. Gandirea iosefinista de reducere a tensiunii sociale prin destindere, nu prin frangere, a fost aplicata in chip magistral in aceasta zona.

Caile si principiile proiectului iosefin erau demne de o utopie. In general, utopiile dau gres ori prin disparitia subiectilor, dupa cum s-a intamplat in Republica Crestina din Paraguay, intemeiata de iezuiti si unde toti indienii utopizati au pierit, ori prin deturnarea sensului, cum s-a petrecut in Rusia bolsevica si in preajma ei.

De data aceasta, reusita a fost mai mare decat nereusita si asta se datoreaza ingenioasei metode de a amesteca neamurile pe criteriul aptitudinilor si de a le conserva pe criteriul cultural.

Unde se gasea fier au fost adusi boemii si rusinii sa-l scoata, unde s-a ridicat topitorie au fost adusi nemtii sa lucreze, unde era zona de conflict armat cu turcii au fost organizati militareste romanii si sarbii.

Au desecat mlastinile cu svabi si au colonizat luncile cu bulgari, toate satele de colonisti semanau ca doua picaturi de apa, cu toate ca alte vorbe si alte cantari se auzeau pe strazile drepte, trase cu sfoara.

Dar cea mai mare realizare a iosefinismului a fost descoperirea si aplicarea conceptului de “cultura de masa”.

Educatia, luminarea populatiei prin scoala, prin asociatii, initiative, coruri, fanfare, a dus la crearea unei constiinte culturale de masa, cu toate binefacerile si nefericirile incluse, care a redus tensiunile si agresivitatile interetnice, inhamandu-i pe toti, de voie, de nevoie, la carul Imperiului.

Marele secret, cred eu, era acela ca nu exista o minoritate dominanta, ca etniile erau supuse unei autoritati supra-nationale.

Sfarsitul a venit atunci cand, din prea multa viclenie, Casa de Habsburg s-a aliat cu una dintre aristocratiile Imperiului ramase inca in feudalism ca mentalitate, lume in care vasalii nu erau egali intre ei, in conditia lor de vasali, ci isi asumau autoritatea stapanului lor.

Asa s-a risipit utopia iosefinista, iar singurul bun mostenit de la ea este gustul pentru invatatura si constiinta cetateneasca a banateanului cu minte. Franturi din utopia luminista mai sclipesc inca.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar