Frauda fiscala, sub lupa Comisiei Europene
Frauda fiscala, sub lupa Comisiei Europene
Ministrii finantelor din Uniunea Europeana vor incerca astazi sa salveze compromisul cu privire la lupta impotriva fraudei fiscale, amenintat de reticentele a trei state europene care doresc sa apere secretul bancar in cadrul propriilor sisteme, informeaza Mediafax.
aefii de stat si de guvern din UE au incheiat in iunie 2000, cu ocazia summit-ului de la Feira (Portugalia), un acord de principiu care trebuia sa puna capat fraudei fiscale din cele cincisprezece state ale Uniunea Europeana.
De la acea data, ministrii finantelor au realizat progrese in ceea ce priveste redactarea unui text precis, insa eforturile lor au intalnit recent obstacole majore, care pun sub semnul indoielii adoptarea unui proiect de directiva inainte de sfarsitul anului, cum se prevazuse initial.
Reuniunea de astazi va servi, conform diplomatilor, la exercitarea unei presiuni maxime asupra celor trei tari recalcitrante – Luxemburg, Austria si Belgia – obiectivul fiind incheierea unui acord cu ocazia viitoarei reuniuni, care va avea loc in 13 decembrie.
Compromisul de la Feira prevede intrarea in vigoare a directivei la 1 ianuarie 2003, obligand administratiile fiscale sa realizeze un “schimb de informatii”.
Acest lucru inseamna ca cetatenii europeni care fraudeaza fiscul prin plasarea economiilor intr-un cont deschis intr-un alt stat membru, fara a plati taxe pe veniturile din dobanzi, vor fi “denuntati” administratiei fiscale din tara de origine.
Belgia, Austria si Luxemburg au obtinut, totusi, autorizatia de a mentine secretul bancar pe o perioada de tranzitie de sapte ani.
De la 1 ianuarie 2010, aceste trei state vor trece si ele la schimbul de informatii intre administratiile fiscale. In acelasi timp, Comisia Europeana a fost insarcinata sa negocieze cu state terte, pana la sfarsitul anului 2002, un acord de aplicare a unor “masuri echivalente”.
Unificarea sistemului bancar european a ridicat numeroase probleme in ultimele luni, mai ales in perspectiva introducerii bancnotelor si monedelor euro incepand cu 1 ianuarie 2002.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026