fructe de mare @ yahoo.rom

1. Pentru că
o viață întreagă am umblat ca Vodă prin lobodă
îmblânzind oglinzile perfecte
(mica deșertăciune a deșertăciunilor)
m-am mutat acum în
turla bisericii “Sfintele Principate”
într-o lucarnă pe unde intră curcubeul
și imnurile cerești în câte șapte limbi deodată

și voi mă întrebați ce e poezia
și eu vă răspund: sunteți chiar în fața ei!

Se spune că e un fum care iese acum din biserică
și că biserica a luat foc
iar în biserică lumea vorbește că stă un nebun
care își rupe de la gură și dă de mâncare porumbeilor voiajori
dar am privit de sus spre o liberă și închipuită democrație
și am văzut cum îmi cădea părul
care acoperea iarba, luna spune cineva
luminează foarte frumos de jur împrejurul sfintei cârciumi
numite “La Principate” și în care fiecare bea pe fiecare
unde din senin
mierla a început să fumege ca într-un paradis al fructelor de mare
și voi mă întrebați ce e poezia
și de ce nu am biografie de pământ care să vă bântuie
ca o piramidă arsă din sângele pustnicului născut mort
pe treptele bisericii “La Principate” care tocmai a luat foc
și toată lumea strigă:
“Sări odată
de sub streașina mucegăită de atâta monolog zum zum zum
încă nu e prea târziu zum zum zum!”
dar cum să las, pentru Dumnezeu, atâtea lucruri – sosii –
cum ar fi ouăle de țestoasă sau de vulture
care încă nu au terminat de visat
și ei strigă: sări până nu e prea târziu!
că din deșert deșert răsare

2. Dar tocmai acum când îmi aduc aminte de cucuveaua tatălui meu natural
înainte de a se împrăștia prin toată biserica:
“las vouă moștenire traista în care dorm meduzele și arginții
și casa spânzuratului – cu obloanele devastate”

și voi mă întrebați ce e poezia
și eu vă răspund: sunteți chiar în fața ei!

și mă provocați să sar
până nu e prea târziu
iar eu vă spun că biserica “La Principate” e toată scrum
că voi sunteți nebuni dacă credeți că o astfel de
biserică străpunsă de fulger ar putea să ardă acum când tatăl meu s-a dus să urineze
un vers direct pe peretele în care voi dați cu capul
(Ajută-mă, Doamne, ajută-mă, Doamne…)

și voi mă întrebați unde e poezia
și eu vă răspund
că ea s-a lăsat la vatră,
zace carbonizată cu fața la cer,
cât fum atâta veșnicie!

3. Iar visele rămase nevisate
se aud urlând în turla bisericii din noaptea luminată:
zum zum zum – a fost odată, ca niciodată,
o întâmplare neîntâmplată.

Corneliu Antoniu s-a născut la Craiova în 1940. Absolvă Gimnaziul Tehnic de Hidrologie și Meteorologie la Arad în 1965. Diverse funcții: șef stație meteo, maistru instructor, director cinematograf etc. În 1987 declară greva foamei pentru drepturile omului. Este arestat și eliberat condiționat fără drept de muncă. În 1990 părăsește România și cere azil politic în Belgia, unde rămâne până în 1996. Se întoarce în România, unde în 1997 pune bazele revistei literare Antares, care apare la Galați sub patronajul Uniunii Scriitorilor din România (USR). Volume de poezie: Ascunsa ninsoare, Ed. Cartea Românească, 1978; Supunerile, Editura Eminescu, 1982; Fluturele de diamant, Ed. Cartea Românească, 1986; Pădurile din Miconia, Editura Eminescu, 1991. În 1996 apublicat romanul Adio KAP-BLANK, Editura Galateea. Poeziile sale au apărut în principalele reviste literare românești. A fost antologat în Franța, Polonia, Emiratele Arabe Unite și Italia.
Este director-fondator al revistei Antares, director executiv al Fundației Antares. De doisprezece ani organizează Festivalul Internațional de Literatură «Serile de poezie ale revistei Antares». Este director al Editurii Antares. În anul 1997 instituie Ordinul Internațional al Cavalerilor Danubieni, iar în 2004 primește Meritul Cultural în rang de Cavaler din mâna președintelui României. Este președinte al Filialei Galați-Brăila al USR.