Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Frumoasele noastre duminici/ de Daniel Nicolescu

Se spune că, în zilele noastre, boieria ține mai degrabă de o dispoziție a sufletului decât de rang. Să știi să-ți cultivi anumite plăceri, să iei ce-i mai bun de la viață și să faci din fiecare moment o delicatesă.

Daniel Nicolescu · 8 noiembrie 2012 · 5 min de citit

O astfel de “boierie”, aproape uitată în săptamânile noastre grăbite, este și masa de duminică – în familie sau cu prietenii. E o ocazie de a ramâne în legătură cu ai tăi, de a sta la taifas cu ei pentru câteva ore, în care vă puteți bucura de o masă bună și de liniște, ca să puteți începe senini o nouă saptămână.

Din ce în ce mai multe restaurante și hoteluri oferă oaspeților lor astfel de ocazii de celebrare a zilei de duminică – denumite de obicei brunch-uri. Un astfel de loc ce și-a propus să cultive plăcerea veche a “frumoaselor noastre duminici” în familie este și Conacul lui Maldăr din Măldărești, lângă Horezu.

Aici a fost organizată de curând o sărbătoare a Olteniei – un eveniment de bun gust în care oaspeții au fost îmbiați să își trăiasca sfârșitul de săptamână după obiceiul vechilor boieri.

Participanții au descoperit astfel o culă oltenească autentică, impecabil restaurată, ce a devenit de aproape un an un domeniu al răsfățului boieresc – cu cerdac, foișor și ritualuri dichisite.

Momentul mesei a fost organizat “ca odinioară”, lângă șemineu, cu tacâmuri și sfeșnice elegante, lumină suavă de amiază și muzică cu ștaif. Meniul a fost inspirat de ospețele boierești – o adevarată masă-foileton, în straturi și etape: antreuri savuroase, momentul proțapului “brâncovenesc” cu berbecuț de stână, ritualul ceaiului cu prăjituri de casă, dar și “tratația cu cafea” , așa cum era făcută demult de vel-cafegiul boieresc.

Oaspeții au avut ocazia să descopere vinuri din podgoriile oltenești, dar și să-i întâlnească pe meșterii olari de la Horezu – marea mândrie a zonei. Cei ce și-au dorit au putut să-și creeze pe roata de olărit propriul vas de ceramică – sub îndrumarea meșterilor.

Această întâmplare, situată la granița dintre două arte – cea de a trăi și arta culinară – a fost astfel o coborâre într-un trecut prin care Conacul lui Maldar încearcă să inspire la redescoperirea unei lumi vechi, de eleganță, ritmuri sănătoase, tihnă.

“La început nu am prea fost luați în serios, cu dorința noastră de a restaura o clădire de patrimoniu istoric. Cred că oamenii erau obișnuiți cu cei ce promiteau și apoi nu duceau niciodată nimic la capăt. Totuși, după ce au văzut că la noi lucrurile chiar se întâmplă și ne dorim ca acest loc să evoce în mod autentic viața boierilor olteni, cu mobilier și detalii de atmosferă ca atunci, au început să ne sprijine” – se destăinuie Daniel Vasilescu, proprietarul conacului. ‘În zona aceasta sunt o mulțime de locuri de descoperit, iar noi vrem să le facem cunoscute. Cula Greceanu – de pildă, care se află chiar aici, lângă noi, este un monument architectonic foarte valoros și are o poveste frumoasă. E o poveste de dragoste, și cine nu vrea să audă așa ceva? (râde) Căpitanul ăsta, Maldăr, care a dat numele satului, făcea parte din armata lui Mihai Viteazu și se pare că, fiind luat prizonier de tătari, s-ar fi îndragostit chiar de fiica hanului. Și ea de el… Așa că a reușit să-l facă scăpat și au fugit amândoi aici, la Măldărești. În culă chiar o să vedeți obiectele tătăroaicei – avea și ea nostalgii orientale (râde din nou). Asta vrem, ca oamenii să cunoască poveștile din zonă, să știe de boieri, de cum trăiau ei și, de ce nu, să-ncerce pentru o după-amiază sau câteva zile viața de atunci.”

Cristina Vasilescu s-a documentat timp de trei ani despre viața boierilor, pentru ca toate detaliile din conac să fie autentice. “Obiectele de décor au fost strânse în ani de zile. Am scotocit prin magazine de antichități și am ales doar mobilier din stilurile pe care chiar le foloseau boierii olteni.

Totuși, dincolo de obiectele propriu-zise, noi ne-am dorit să creăm o experiență boierească vie pentru oaspeții conacului. Personalul nostru poartă costume ca atunci, iar în camere sunt pânzeturi scrobite. Am fost foarte mândri atunci când oamenii au simțit că fac parte dintr-o poveste.”

În ceea ce privește gastronomia, proprietarii au introdus un concept special al meselor. La conac nu există un meniu a la carte, iar mesele reprezintă momente culinare unice, inspirate de aromele de sezon, de specificul oltenesc sau pur și simplu de dispozitia Chef-ului.

Fiecare meniu devine astfel o surpriză, gazdele dorind ca prin acest concept să evoce obiceiul vechi boieresc, în care oaspeții aflau pe loc cu ce bucate sunt întâmpinați. Uneori ideile de mâncăruri vin chiar din amintirea mesenilor , sau de la un gust de care le era dor.

O masă de duminică la conac se transformă ușor într-un moment de apropiere, de vervă, în care oaspeților li se propun preparate pe care să le poată împărți între ei – meniuri în jurul cărora să se închege taifasul. Masa este o secvență de 3-4 preparate, în care singurele “reguli” sunt armonia și savoarea. Iar rezultatul este întotdeauna o duminică de răsfăț.

Citește și