Versiunea completă
Business Internaţional

FT: Rebelii din Libia pregătesc reluarea exporturilor de petrol

Rebelii libieni se pregătesc să livreze primul transport de petrol chiar de marți, pentru a face rost de finanțare pentru continuarea revoltei împotriva liderului Muammar Gaddafi, scrie Financial Times.

Radu Racu · 4 aprilie 2011 · 1 min de citit

Rebelii libieni se pregătesc să livreze primul transport de petrol chiar de marți, pentru a face rost de finanțare pentru continuarea revoltei împotriva liderului Muammar Gaddafi, scrie Financial Times.

Petrolierul “Ecuator”, aflat sub pavilion liberian, se afla luni dimineață în portul egiptean Port Said, fiind așteptat marți la terminalul de export petrolier Marsa el-Hariga, lângă Tubruq, în estul Libiei, conform furnizorului de date din industrie Lloyd’s Intelligence.

Petrolierul este deținut de compania greacă Dynacom Tankers Management, al treilea mare operator elen de vase petroliere. Compania a refuzat să comenteze informațiile.

Vasul are o capacitate de transport de 1 milion de barili, care ar putea aduce rebelilor libieni 125 de milioane de dolari.

Prețul petrolului Brent a depășit luni 119 dolari pe baril, iar cotația de referință pe piața americană a atins maximul ultimilor doi ani și jumătate, la peste 108 dolari pe baril, din cauza temerilor privind tensiunile din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

Citește și