Furnicile/ de Ziarul de duminică

Bernard Werber – Furnicile

Editura Nemira

Traducere de Nicolae Cosntantinescu. Editura Nemira readuce pe piața de carte din România un roman SF francez clasic, cunoscut în toată lumea – Furnicile, de Bernard Werber, în colecția Nautilus. Acesta este primul volum din seria tradusă în peste 30 de limbi și cu peste 20 de milioane de exemplare vândute.

Povestea romanului pare simplă: atunci când descinde în casa moștenită de la un unchi entomolog, Jonathan Wells se confruntă cu armata furnicilor. Dar această comunitate imensă are orașele ei, ierarhiile ei, coloniile ei, precum și o limbă proprie, sclavii, mercenarii sau armele ei. Iar forța lor este uriașă. Cititorii intră în monstruoasa și palpitanta lume a acestor ființe infraterestre, într-un SF în care suspansul și groaza se întâlnesc la fiecare pagină.
„Furnicile – scrie Bernard Werber – ne arată un model de cetate: o treime nu face nimic, dar  consumă, o treime nepricepută vâneaza în locuri nepotrivite și construiește instrumente prea puțin fiabile, o treime eficientă îndreaptă greșelile colective. Rezultatul este un sistem care funcționează, în care toată lumea este hrănită. Fără poliție, fără ierarhie, fără recompense, fără prestigiu. Această societate seamănă pe undeva cu corpul uman, în care fiecare celulă contribuie la funcționarea întregului… Furnicile sunt animale subestimate din cauza taliei lor. Am vrut să le redau noblețea și titlul de cea dintâi specie animală terestră ca număr, vechime și ocupare a teritoriului.”

 
Bernard Werber s-a născut la Toulouse în 1961. După ce termină liceul, începe să scrie romanul „Les fourmis” și urmează Facultatea de Drept în orașul natal, apoi jurnalismul la Paris; primește o bursă în Africa și scrie pentru mai multe publicații din Franța. În 1991 îi apare la Editura Albin Michel „Les Fourmis”, volumul pe care-l începuse în adolescență. Cartea are succes imediat, este tradusă în treizeci de limbi și cucerește milioane de cititori. În 1992 apare continuarea, „Le Jour des Fourmis”. Volumul al treilea al seriei, „La Révolution des fourmis”, vede lumina tiparului în 1996. Urmează, de-a lungul anilor, aproape treizeci de cărți (serii SF, volume de proză scurtă, lucrări experimentale) care reflectă interesul autorului pentru știință, filozofie, spiritualitate, scrierile sale ilustrând si combinarea dintre genurile literare.
Acum câțiva ani a anunțat o decizie controversată – aceea de a lansa o carte nouă în fiecare an, pe 3 octombrie.

„Practic această meserie de 24 de ani – declara Werber la un post de televiziune francez –, am publicat 21 de romane și am probabil 20 de milioane de cititori. Secretul meu constă în ritm. Scriu în fiecare dimineață de când aveam 16 ani. Între orele 8:00 și 13:30. Nu m-am abătut niciodată de la regulă. Scriu zece pagini în fiecare zi. Scrisul e un mușchi care se întreține. (…) Reacția cititorilor este cea care mă interesează. Criticul cel mai bun e timpul. Scriu cărțile pe care mi-ar plăcea să le citesc. (…) În privința viitorului omenirii, sunt pesimist pe termen scurt și optimist pe termen lung. De fiecare dată când se putea face o greșeală, ea a fost făcută. Însă au existat oameni care să îndrepte lucrurile. Discursul moralizator nu are ecou. Însă o experiență negativă te pune pe gânduri. Omul învață din greșeli și din pericole.”

Top of Form

 „La 48 de ani am aflat că aveam o arteră coronară înfundată și că riscam să mor oricând. Existau două solutii: operația sau adoptarea unui nou stil de viață, cu 50 de minute de pedalat zilnic pe bicicleta de cameră. Am ales bicicleta. Și așa am început să urmăresc serialele de televiziune până am devenit dependent. Brea­king Bad, Game of Thrones, dar și Dexter. Îmi place la nebunie să descifrez, dincolo de complexitatea intrigilor, trama foarte simplă care se desfășoară. (…) Pentru mine dragostea e ca un joc Mastermind: testezi diferite posibilități, vezi dacă funcționează și încerci să găsești formula potrivită. (…) Am trăit o poveste de dragoste cu o cititoare.  La Nisa, la un salon de carte, acum câțiva ani, o tânără mi-a spus: «Azi e ziua mea de naștere și aș vrea să fiți cadoul meu.» Și cum era foarte atrăgătoare, m-am oprit din dat autografe… Am rămas împreună trei ani.“ – Interviu acordat revistei Voici

„Pentru mine, cărtile esențiale sunt Fundația lui Isaac Asimov, Dune de Frank Herbert, Invazia divină a lui Philip K. Dick. Edgar Poe, Salambô a lui Flaubert, Victor Hugo… Dar cel mai mult pentru educația mea au însemnat primele trei. Asimov pentru inteligență, Herbert pentru mistică și K. Dick pentru nebunie. Cu acești trei autori am cunoscut un univers foarte vast, încă din vremea liceului. În special Herbert mă uluia: citeam o pagină și trebuia să închid cartea, atât de bogată mi se părea. Cu ajutorul lui cred că am învățat despre ecologie, psihanaliză, mistică, gestiunea puterilor… lucruri esențiale pe care nu le înveți la școală. Asimov, în cele șapte volume ale Fundației, m-a făcut să mă întreb încotro merge omenirea.“ – Interviu acordat revistei Cles.

„În 1978, după bacalaureat, am început sa scriu Furnicile (urmând un scenariu de șapte pagini pentru benzi desenate). După o versiune destul de naivă în care furnicile trăiau într-o folie de aluminiu și în care regina avea proiecte să reformeze mentalitatea furnicească, mi-am dat seama de posibilitățile incredibile ale acestui subiect bizar, dacă mă refeream la comportamentul real al furnicilor adevărate. Cu cât este mai adevărat, cu atât există mai multă magie. Atunci am decis să scriu o carte groasă. Peste 200 de pagini, poate. Și mi-am impus o disciplină de lucru: patru ore de scris în fiecare dimineață, orice s-ar fi întâmplat, indiferent că era vacanță sau nu.“

Bottom of Form